Lăutarii au făcut deliciul unei epoci, ducând faima Craiovei peste mări şi ţări.
La Minerva, Cina, Restaurantul regal, Dunărea, Imperial se serveau pe vremuri vinuri din podgorii şi depozite celebre, albe de Drăgăşani, pelinuri din podgoriile Ştirbei, dar şi bucate alese, indigene sau aparţinând unor celebre bucătării europene şi asiatice. Nu lipsea nimic, de la ţuica Imperial până la pelinul „Bordeaux“ şi berea „Sleeping Car“. Tot aici, seară de seară, virtuozii Craiovei le cântau cele mai dragi piese.
Minerva, căminul familiilor de lăutari
Şi totuşi, mai toată lumea se aduna la Minerva, locul predilect de manifestare al unei mari familii de lăutari craioveni, întemeiată de Gheorghe Buică. Printre ei şi Nicu Buică, acesta fiind cunoscut drept „faimosul violonist virtuoz român“. Îşi făcuse ucenicia violonistică în taraful unchiului său Gheorghe, la berăria „Basilescu“ şi apoi la „Minerva“. Sala fremăta la auzul muzicii lui. În amintirea acelor ani craioveni, care nu aveau cum să-l lase indiferent, avea să scrie, mai târziu, sârba «Craioveanca». „Auzindu-l la un concert, fiica farmacistului craiovean Paul Grepell, absolventă a Conservatorului din Praga, a fost uimită de harul tânărului violonist, l-a recomandat şi l-a susţinut materialiceşte… Era primul lăutar român virtuoz cu o cultură muzicală profesională excepţională, ridicând lăutăria la nivelul muzicii clasice. Cu oltenii săi de la Minerva, trecea cu uşurinţă, cu o rapiditate de neînchipuit, de la repertoriul folcloric, la «Ciocârlia» şi «Sârba cu variaţiuni»“, scrie în „Craiova, mon amour“. Lumea îi iubea, căci minunate petreceri se ţineau pe muzica lor. Şi Mariei Tănase îi lipsea deseori Minerva. Nici Ioanei Radu nu-i era indiferentă, căci aici îi venea să cânte mai cu foc duioasele romanţe binecunoscute. Aici au concertat nu o dată şi Dinicii şi Tandinii, instrumentişti de seamă. Pitorească este însă imaginea lui Nico, Cristache Ciolacu, care venea uneori însoţit de fraţii Fotache – Prinţul şi Dăncică, pentru că numai împreună puteau cânta de-adevăratelea repertoriul tatălui său, Radu Ciolacu, vestitul cântăreţ de nai de la „Hanul Roşu“. „Purta impecabil fracul său celebru, iar sub jachetă ascundea o eşarfă tricoloră, pe care o flutura în «momentele matinale». Avea faima de a fi încântat «ascultători» de rară reputaţie: pe preşedintele Franţei Loubert, pe George Enescu, academicianul francez Jean Richepin“, precizează Constantin Gheorghiu şi Alexandru Firescu. Sunt muzicieni care au dus faima Craiovei peste mări şi ţări. Sunt oltenii care au cântat şi încântat o lume întreagă.
