7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalProcurorii au reprogramat audierea ministrului Zsolt Nagy

Procurorii au reprogramat audierea ministrului Zsolt Nagy

Procurorii DIICOT au stabilit un alt termen, pe 21 mai, pentru a-i prezenta ministrului comunicaţiilor, Zsolt Nagy, învinuirile care i se aduc în dosarul privatizărilor strategice, după ce acesta nu s-a prezentat ieri la Parchet, fiind plecat la o reuniune, la Budapesta.

Ministrul Zsolt Nagy era aşteptat la Parchet ieri-dimineaţă, pentru a-i fi aduse la cunoştinţă învinuirile din dosarul privatizărilor strategice, însă nu s-a prezentat, trimiţându-le procurorilor o cerere de amânare în care şi-a motivat absenţa, arătând că are agenda foarte încărcată şi că a trebuit să meargă la reuniunea „România după aderarea la Uniunea Europeană – noi oportunităţi de afaceri“, desfăşurată în Ungaria, la Budapesta.
Procurorii Parchetului General au dispus, pe 27 aprilie, începerea urmăririi penale faţă de ministrul comunicaţiilor Nagy Zsolt, iar preşedintele interimar al României, Nicolae Văcăroiu, a fost informat oficial, pe 4 mai, în legătură cu acest fapt, de procurorul general, Laura Codruţa Kovesi. La rândul său, Nicolae Văcăroiu i-a solicitat procurorului general să-l informeze în cazul în care în desfăşurarea urmăririi penale apar elemente noi asupra activităţii infracţionale a ministrului Nagy.

Nagy este acuzat de acţiuni care aduc atingere siguranţei naţionale

Conform Legii nr. 115/1999, art. 20, în cazul în care s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de un membru al guvernului, preşedintele României poate dispune suspendarea lui din funcţie. Aceeaşi lege mai prevede, la art. 21, că, „în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată a unui membru al guvernului, ministrul justiţiei comunică preşedintelui României data la care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea suspendării din funcţie a acestuia“. Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a cerut, pe 5 decembrie 2006, întrunirea şi avizul Comisiei de la Cotroceni pentru începerea urmăririi penale împotriva ministrului comunicaţiilor, Zsolt Nagy, în dosarul privatizărilor strategice.
Preşedintele Traian Băsescu a trimis, pe 19 martie, ministrului justiţiei, Monica Macovei, acceptul său privind anchetarea ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, în dosarul privatizărilor strategice, aşa cum a solicitat Parchetul General. Decizia şefului statului are la bază concluziile raportului întocmit de Comisia specială, instituită la începutul lunii decembrie, la cererea procurorilor DIICOT care se ocupă de dosarul privatizărilor strategice. Nagy este acuzat de acţiuni care aduc atingere siguranţei naţionale, după cum a anunţat Parchetul la momentul la care a cerut preşedinţiei acordul pentru începerea urmăririi penale a lui Zsolt Nagy, dar fără să precizeze concret care sunt faptele propriu-zise. În presă au apărut informaţii legate de presupuse legături ale ministrului UDMR cu grupul Stancev. Ministrul comunicaţiilor, Zsolt Nagy, ar fi avut, printre altele, sarcina „de a verifica tot timpul dacă membrii grupului (Stancev – n.r.) sunt monitorizaţi în ceea ce priveşte convorbirile telefonice“, se spune în referatul pentru prelungirea mandatelor de arestare preventivă a unora dintre membrii grupului.

Codruţ Şereş, acuzat în dosarul privatizărilor strategice

În referatul procurorilor de caz, Doru Cristescu şi Ciprian Nastasiu, apar informaţii privind rolul pe care l-ar fi jucat Zsolt Nagy în reţeaua de spionaj a lui Stamen Stancev.
În acelaşi referat se arată că ministrul comunicaţiilor, „prin acte de complicitate intelectuală şi materială“, a făcut posibilă „realizarea scopului ţintit de gruparea infracţională organizată cu caracter transnaţional“.
Ministrul Zsolt Nagy este bănuit, de asemenea, că ar fi încuviinţat scurgerile unor informaţii secrete către reţeaua de spionaj a lui Stamen Stancev. Este vorba despre informaţii care ar fi favorizat câştigarea unor licitaţii pentru consultanţa sau privatizarea unor societăţi – Radiocomunicaţii SA, Poşta Română şi Romtelecom.
În acelaşi dosar, fostul ministru al economiei, Codruţ Şereş, este acuzat de procurorii DIICOT, în dosarul privatizărilor strategice, că ar fi servit interesele reţelei lui Stamen Stancev în mai multe cazuri, de la privatizări până la contracte ieftine de energie, în cazul Alro Slatina.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS