11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinSpuneţi ceea ce gândiţi

Spuneţi ceea ce gândiţi

Ne întrebăm deseori dacă este bine să păstrăm gândurile, părerile şi criticile doar pentru noi sau dacă ar trebui să le exprimăm. Adevărul e că, deşi nu este întotdeauna uşor să spunem ce avem pe suflet, acest lucru nu este imposibil.

 

Dileme de acest gen apar în fiecare zi. Oare să-i spuneţi prietenei că tunsoarea nu o avantajează? Să îi atrageţi atenţia partenerului că vă sufocă? Să îi explicaţi unui coleg că aveţi impresia că vă manipulează? De la remarcele inofensive şi până la criticile dure, nu este întotdeauna uşor să exprimăm în cuvinte ceea ce simţim.

Psihologii spun că în aceste cazuri ambiguitatea nu îşi are rostul, pentru că este necesar ca fiecare dintre noi să spună ceea ce gândeşte. Poziţia terapeuţilor este foarte clară. „Este vorba de a exprima ceea ce simţim, indiferent de domeniul despre care e vorba, dacă problema apare în familie, la serviciu sau în relaţiile cu prietenii. Nuanţa însă este cea mai importantă, pentru că nu spunem tuturor aceleaşi lucruri şi în nici un caz în acelaşi mod“, susţine terapeutul francez Frederic Fanget.

Nevoia de a spune ceea ce gândim poate deveni vitală, căci a vă închide în sine şi a păstra toate problemele acolo poate deveni sinonim cu suferinţa. „Când nu spunem ceea ce avem pe suflet, agresivitatea se întoarce împotriva noastră, aşa cum se întâmplă în cazul persoanelor bulimice“, a explicat doctorul Fanget. De aceea, incapacitatea unei persoane de a se exprima se traduce în general printr-o teamă de confruntare cu părerile celor din jur.

 

Purtaţi discuţii constructive

 

Când decizia de a vorbi este luată, mai rămâne dificultatea de a exprima o critică fără a agresa interlocutorul. Motivele pentru care ne hotărâm să vorbim sunt diverse, însă, de cele mai multe ori, facem acest pas pentru a ne elibera. Contează şi modalitatea în care punem problema, de aceea discuţia trebuie abordată cu încredere în propriile forţe, cu eleganţă şi respect faţă de interlocutor. „Când vine momentul să-i spunem anumite lucruri unei persoane, trebuie să anticipăm cumva ce va înţelege cel cu care vorbim, iar asta depinde de personalitatea fiecăruia“, a explicat Fanget.

În practică, acest lucru presupune să începem discuţia prezentând lucrurile mai uşor de înţeles şi abia după aceea să „atacăm“ problemele serioase. Este foarte important să menţineţi discuţia constructivă şi pozitivă, explicându-i interlocutorului că nu încercaţi să daţi vina pe el, ci doar să rezolvaţi situaţia. Atacând treptat miezul problemei, veţi avea posibilitatea de a observa comportamentul celuilalt şi de a-i afla părerile.

 

Găsiţi echilibrul perfect

 

Ce se întâmplă însă dacă nu reuşiţi să vă înţelegeţi? În acest caz trebuie să vă întrebaţi dacă este într-adevăr nevoie să îi spuneţi interlocutorului ceea ce gândiţi. Atunci când nu ajungeţi la nici un rezultat doar comunicând, este nevoie să schimbaţi abordarea pentru a obţine schimbări fără a produce rupturi.

Este adevărat că a spune lucrurile corect şi fără a deranja nu este o calitate înnăscută, însă, din fericire, acest lucru se poate învăţa. De aceea, dacă nevoia de a spune ce aveţi pe suflet este atât de mare încât nici măcar nu ştiţi cum să abordaţi problema, puteţi apela cu încredere la un terapeut.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII