15.5 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalNavă românească surprinsă de furtună pe Dunăre

Navă românească surprinsă de furtună pe Dunăre

O navă de balizaj românească aparţinând Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos se află la această oră semiscufundată pe malul sârbesc al Dunării, din cauza unei furtuni puternice. Nava de balizaj Sălceni 8 se întorcea din misiune şi se îndrepta spre ecluza sârbească de la barajul Porţile de Fier I. Pe timpul iernii se schimbă sistemul de semnalizare, iar marinarii de pe Sălceni adunaseră balizele din timpul verii şi le înlocuiseră cu cele pentru anotimpul rece. Pentru că ecluza sârbească nu lucrează atunci când bate vîntul puternic, marinarii au intenţionat să staţioneze în zona de acostare a navelor din apropierea ecluzei, la kilometrul fluvial 946 al Dunării, unde să aştepte deschiderea ecluzei. Numai că nava a fost surprinsă de furtună şi nu a mai putut efectua nici o manevră de salvare.

Gabara este semiscufundată la această oră în apele teritoriale sârbeşti ale Dunării, iar 27 de balize s-au pierdut în apă. Şeful Căpităniei Zonale Drobeta Turnu Severin, Mihai Ghiba, spune că în zonă a fost trimisă o navă de siguranţă de la Orşova, dar până nu se îndreaptă vremea, gabara nu poate fi scoasă din apă. Nu s-au înregistrat victime omeneşti, marinarii aflându-se în siguranţă la bordul navei.


Editor: Oana Olaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS