20.7 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalHub-erii craioveni, daţi pe mâna poliţiştilor

Hub-erii craioveni, daţi pe mâna poliţiştilor

Asociaţia Industriei Muzicale din România anunţă că a strâns probe împotriva mai multor persoane, printre care şi din Craiova, care au postat muzică pe internet (pe hub-uri) fără a avea acest drept. Dosarele hub-erilor din Craiova vor ajunge pe masa poliţiştilor de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, care vor continua cercetările în aceste cazuri.

Potrivit unui comunicat emis de Asociaţia Industriei Muzicale din România (AIMR), în perioada următoare, mai multe persoane din Craiova vor fi luate la întrebări de poliţişti, pentru că au pus la dispoziţie fişiere cu muzică pe internet cu ajutorul programului DC++, deşi nu aveau acest drept. În luna iunie, inspectorii AIMR au strâns probe împotriva a 40 de utilizatori de DC++, cei mai mulţi fiind din Bucureşti, Craiova, Miercurea Ciuc şi Sfântu Gheorghe, dar şi din localităţi din Cluj, Gorj, Neamţ, Vrancea, Giurgiu sau Ilfov.
Dosarele cu probele strânse împotriva celor 40 de internauţi vor fi trimise la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul fiecărui inspectorat judeţean de poliţie, oamenii legii urmând să înceapă cercetările şi să facă percheziţii domiciliare.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a precizat că, până în prezent, Serviciul de Investigare a Fraudelor a fost sesizat de AIMR cu privire la un craiovean de 42 de ani, care a pus la dispoziţia publicului prin internet opere muzicale fără consimţământul titularilor de drepturi a operelor respective. Poliţiştii au făcut o percheziţie domiciliară la craioveanul reclamat de AIMR la sfârşitul lunii mai, ridicând de la acesta un hard de 200 Gb plin cu muzică, ancheta în acest caz fiind încă în derulare. Reprezentanţii IPJ Dolj au adăugat că, atunci când AIMR va sesiza alte astfel de cazuri, vor fi dispuse şi efectuate cercetări specifice.

Monitorizări permanente AIMR
 
AIMR a mai precizat că inspectorii urmăresc permanent informaţia postată prin hub-urile DC++ de utilizatorii români, fapt care a făcut posibilă şi strângerea unor date statistice. Media înregistrată pe hub-urile DC++ în România a fost de 75.000 de utilizatori zilnic pe parcursul lunii iunie, cu vârfuri de peste 100.000 de utilizatori activi în orele serii şi la sfârşit de săptămână. Cantitatea totală de informaţie pusă pe hub-urile româneşti la ora 17.00, într-o zi de luni, a depăşit echivalentul a peste patru miliarde de piese muzicale în format mp3. Un utilizator accesează în medie trei hub-uri concomitent într-o sesiune de conectare. Accesarea majorităţilor hub-urilor implică obligatoriu punerea la dispoziţie de informaţie de către utilizator, iar peste 90% din informaţia pusă de utilizatori este protejată de copyright, fie ea muzică, film, soft sau jocuri. Potrivit AIMR, monitorizările on line realizate au un caracter permanent, iar dosarele cu probe contra utilizatorilor care încalcă legea sunt trimise lunar poliţiei. Potrivit legii, cei care sunt depistaţi punând la dispoziţia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte reţele de calculatoare a operelor fără consimţământul titularilor de drepturi, riscă pedepse cu închisoarea de la unu la patru ani sau o amendă.

Aproape 1.000 de hub-uri în iulie

Cu 913 hub-uri active în iulie 2010, România conduce în topul ţărilor monitorizate de International Federation of the Phonographic Industry, fiind urmată la mare distanţă de Italia, cu 526 de hub-uri. În acest top mai figurează Franţa, Rusia, Ungaria, Suedia, Finlanda şi Polonia, iar pe locul zece se află SUA, cu doar 143 de hub-uri monitorizate.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

61 COMENTARII