19.2 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalProcurori cercetaţi în libertate

Procurori cercetaţi în libertate

Completul de nouă judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a menţinut ieri decizia de cercetare în stare de libertate a procurorilor Gheorghe Dumitru şi Eugen Cojocaru, precum şi a notarului Gheorghe Bucur, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, dispunând pentru aceştia menţinerea interdicţiei de a părăsi ţara. Instanţa a respins astfel, printr-o hotărâre definitivă, recursul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) faţă de decizia de cercetare în libertate a celor trei persoane, implicate în dosarul fraudării examenului de promovare în funcţii de conducere pentru magistraţi.

Telefon la CSM

În judecarea recursului, doi dintre cei trei inculpaţi în dosar, Dumitru Gheorghe şi Cojocaru Eugen, şi-au menţinut declaraţiile făcute în faţa instanţei de fond. În schimb, Gheorghe Bucur a adăugat că, în perioada examenelor, l-a sunat pe un membru CSM, Cristian Deliorga, însă acesta nu era în ţară. „Am vorbit în acea perioadă o singură dată, la telefon, cu un fost coleg membru CSM, cu Deliorga, dar nu cred că era în ţară în acel moment. Mi-a spus că la examen va fi o comisie formată din procurori şi cadre didactice“, a declarat Bucur.

Tot el a mai spus că a primit de mai multe ori de la un prieten de-al său, pe nume Cerbeanu, vin, şi chiar şi în perioada examenelor, acest lucru neavând însă legătură cu examenele la concursul pentru procurori. El a explicat că vinul primit de la prietenul său nu are vreo legătură cu telefonul dat procurorului Deliorga şi că nu ar fi primit băutura pentru a intermedia comiterea unei fapte de corupţie.

Procurorul de şedinţă a declarat instanţei că există indicii temeinice şi probe care dovedesc că faptele au fost săvârşite de cei trei inculpaţi. Totodată, a explicat judecătorilor că nici unul dintre cei trei nu poate fi lăsat în libertate pentru că există pericolul sustragerii de la urmărirea penală şi se creează sentimentul de insecuritate publică, având în vedere că aceştia sunt înalţi magistraţi. Completul de nouă judecători al instanţei supreme a respins însă recursul DNA, astfel că procurorii şi notarul, fost membru CSM, vor fi cercetaţi în stare de libertate pentru fraudarea concursului pentru posturile de şefi la Parchete.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII