Bursele elevilor, la cheremul primarilor

Elevii din Dolj nu vor primi nici burse sociale dacă primăriile nu au buget
Autori


Elevii din școlile de stat pot beneficia de burse ca formă de sprijin material, acestea vizând atât protecția socială, cât și stimularea elevilor care au obținut rezultate bune la învățătură și disciplină. Bursele respective se acordă din bugetul primăriilor. În Dolj sunt comune în care aceste burse se sistează din cauza bugetului mic, ce nu ajunge nici pentru plata salariilor, dar și localități în care elevii nu au beneficiat niciodată de burse, chiar dacă proveneau din familii cu venituri foarte mici. 

Criteriile de acordate a burselor școlare au fost stabilite de Ministerul Educației Naționale prin Ordinul 5576/2011, prin care se stabileau patru tipuri de subvenții: burse de performanță pentru cei care obțin premii la concursuri și olimpiade naționale, burse de merit pentru cei care au media generală cel puțin 8,50, burse de studiu pentru elevii care provin din familii cu venit mediu pe membru de familie cel mult egal cu salariul minim pe economie și au media generală cel puțin 7 și media 10 la purtare, și burse sociale pentru elevii care au diverse boli sau provin din familii al căror venit mediu lunar în ultimele 12 luni nu este mai mare de 50% din salariul minim net pe economie.

În acest an școlar, sunt însă localități în care elevii nu vor mai putea fi stimulați să învețe sau să facă performanță și nu vor mai primi nici protecția socială pe motiv că bugetul nu mai permite acest lucru, unul din motivele principale fiind plata salariilor majorate. Un astfel de exemplu este comuna Apele Vii. „Am plătit burse pentru elevi începând cu anul 2012 și până în anul școlar 2016-2017. Noi am dat burse pentru cei care aveau merite la școală, nu am luat în calcul dacă erau bogați sau săraci, am încercat să-i stimulăm să învețe. Pentru acest an școlar nu putem să mai acordăm astfel de stimulente din cauza cheltuielilor pe care le avem cu salariile, cu tichetele de 50 de lei pentru familiile care își duc copiii la grădinițe, trebuie să acordăm și banii de navetă pentru cadrele didactice. Am luat și lemne. O să mai dăm doar bursele pentru copiii cu deficiențe, care au fost alocați prin Ministerul Finanțelor. Stăm destul de rău financiar, ca toate primăriile, pentru că bugetul s-a făcut în lunile martie-aprilie, fără să știm că din august vom funcționa pe o altă grilă de salarizare. Noi ne vom descurca, pentru că în organigramă am avut 15 angajați și 19 posturi, în speranța că mai angajăm, dar dacă au crescut salariile nu am mai scos posturile la concurs și acum avem cu ce plăti salariile. Dacă vom primi bani, cu siguranță prioritate vor avea elevii“, a spus Augustin Staicu, primarul comunei Apele Vii.

Comune care nu au dat niciodată burse

În Dolj sunt și comune în care din bugetul local nu s-au acordat niciodată burse pentru elevi, nici măcar burse sociale. Măsura nu poate fi aplicată nici în acest an școlar, spun primarii, care dau vina pe buget. „Nu am acordat burse niciodată pentru că nu sunt elevi care să primească, deoarece nu prea învață. În acest an, și bugetul este la limită, după ce au crescut salariile, pe care le vom plăti până la sfârșitul anului pentru că am avut posturi pe care nu le-am scos la concurs“, a precizat primarul Ionel Nedelcu, primarul comunei Rojiște.

La Gogoșu, primarul spune că nu s-au dat burse pentru că sunt copii puțini la școală. „Nu s-au dat niciodată pentru că sunt copii puțini în localitate, nici măcar burse sociale. În perioada aceasta cu atât mai puțin, pentru că bugetul este dezastruos după creșterea salariilor la funcționarii publici. La investiții este și mai dezastru! Dacă anul trecut am avut 250.000 de lei pentru investiții, anul acesta am primit doar 50.000 de lei. Am tot așteptat o rectificare bugetară“, a spus Cristian Bărăgan, primarul comunei Gogoșu.

În comuna Întorsura, edilul Marian Cioi spune că nu a avut niciodată solicitare pentru așa ceva. „Nu am avut niciodată solicitări pentru burse sociale, deși în comună sunt multe cazuri sociale. Nu am dat niciodată burse pentru elevi, dar o să stau de vorbă cu domnișoara director de la școală, să vedem ce putem face“, a spus primarul Marian Cioi.


Primării la care se așteaptă documentele de la școli

Sunt și primari care spun că bursele elevilor nu vor fi afectate și că vor fi plătite în funcție de cât de repede se vor face documentele la nivelul școlilor. „Se vor da burse și în acest an școlar pentru elevi, dar nu s-au făcut deocamdată dosarele la nivelul școlii, pentru fiecare copil beneficiar. Au trecut doar două săptămâni de când au început cursurile. Sperăm ca la sfârșitul lunii să putem să le aprobăm“, a spus Marin Marcu, primarul comunei Breasta.

Și în comuna Braloștița primarul spune că așteaptă documentele de la școală și că va da bursele pentru că deocamdată cheltuielile cu salariile nu pun în pericol bugetul, întrucât acestea nu au fost majorate. „Am alocat bani pentru bursele elevilor în bugetul pentru 2017. Pentru anul școlar în curs, Consiliul de Administrație al școlii trebuie să stabilească criteriile de acordare a burselor și cred că nu s-a făcut acest lucru pentru că nu am primit nici un document în acest sens. Nu vor fi probleme cu banii. Nu avem probleme deocamdată nici cu plata salariilor, pentru că nu le-am mărit deloc, întrucât legea prevede să le mărim dacă avem bani și nu ne-am permis. Încercăm să facem acest lucru în ședințele de consiliu local din octombrie sau noiembrie, pentru că mai avem posturi care nu s-au ocupat“, a spus Dumitru Amza, primarul comunei Braloștița.

La Băilești, primarul Costel Pistrițu susține că va acorda burse elevilor, menționând însă că în ultimii ani sunt mai mulți elevi cu performanțe sportive decât elevi care au performanțe la concursuri și olimpiade școlare pe discipline. „În 2008, când am început să dăm aceste burse, aveam 80% din beneficiari olimpici la fizică, chimie, matematică și 20% elevi cu performanțe sportive. Acum ponderea este invers și cred că acest lucru ar trebui să dea de gândit școlilor. Noi vom susține stimularea elevilor în continuare. Pentru 2017 am aprobat burse, s-au dat 160.000 de lei. S-au aprobat în medie 250 de burse sociale în cuantum de 25 de lei fiecare, 200 de burse de merit de câte 60 de lei pe lună și cinci-zece burse speciale pentru elevii cu performanțe“, a declarat primarul din Băilești.

Și edilul-șef al comunei Dăbuleni, Aurel Băjenaru, spune că este pregătit să dea bursele elevilor. „Am aprobat opt burse medicale, 16 burse sociale, 13 burse de merit și șapte burse de performanță pentru elevii de la grupa de caiac“.

Prin urmare, indiferent de performanțe sau de condițiile sociale, elevii din Dolj vor primi burse doar dacă învață într-o localitate în care bugetul permite o astfel de cheltuială.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 12 octombrie 2017

Actualitate

» Plenul CSM a emis o hotărâre de principiu cu privire la legalitatea detașărilor în curs ce depășesc durata de șase ani
» Parisul intenţionează să interzică circulaţia maşinilor cu combustie internă din 2030
» CE, pregătită să medieze între Austria și Germania în cazul taxei de drum percepută șoferilor străini
» Vremea se menţine în general frumoasă în sudul ţării
» Conducerea PSD decide în această seară dacă aprobă remanierile pe care le propune Mihai Tudose
» Statele Unite ale Americii se retrag din UNESCO
» Iohannis, la Craiova: Dacă și acest guvern ar cădea, ar trebui să-mi pun întrebarea dacă PSD are capacitatea să guverneze
» Furtuna tropicală Ophelia s-a transformat în uragan şi se îndreaptă spre Europa
» Leul a continuat astăzi să se deprecieze
» Germania prelungeşte controlul la frontiere până în mai 2018
» Prognoza agrometeorologică pentru perioada 13 – 19 octombrie
» România şi Bulgaria, cele mai mari creşteri ale numărului de pasageri transportaţi pe aeroporturi

Publireportaj

» Derulare proiect „Dezvoltarea durabilă a firmei NELICA-IMPEX SRL”
» Hotel Euphoria, mai animat ca niciodată după redeschidere
» Cittadella Residence – preţuri mici pentru visuri mari!
» „Vintilă Horia – Expoziție de obiecte personale“

Local

» Aproape 2.000 de pacienți afectați de viroze și pneumonii și nici urmă de vaccin
» Funcționar acuzat de complicitate la fraudarea APIA

Dolj

» 16 octombrie, ziua în care luptăm împotriva risipei de alimente
» CAO, intervenții cu încetinitorul
» Ford EcoSport a intrat în producție la uzina din Craiova
» L-a înjunghiat de 27 de ori pentru că i-a zgâriat mașina
» Grădinițe din Craiova și Argetoaia cu activitatea suspendată de DSP
» Consiliul Local al Municipiului Craiova începe atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă
» Craiova: Cererile de acordare a ajutoarelor băneşti pentru încălzirea locuinţei se depun începând cu 16 octombrie
» Craiova: Accident provocat de o minoră de 17 ani pe strada Râului (galerie foto)
» Craiova: Cursuri gratuite de limba și cultura italiană, la Biblioteca Judeţeană
» Craiova: „Vintilă Horia – Expoziție de obiecte personale”, la „Aman“
» Spectacolul „Exploziv“ al TNC, prezent în două festivaluri de anvergură

Gorj

» Asfaltul pe străzile din Rânca, încă la stadiul de promisiune
» Proiect de 90 de milioane de euro pentru DJ Logreşti – Roşia de Amaradia şi Alimpeşti
» Statutul „Minerului”, prezentat Ministerului Economiei, în prezența sindicatelor
» UATAA are de 1,3 milioane de lei de recuperat de la primărie
» Primărie din Gorj, în pragul falimentului, după ce au fost majorate salariile angajaţilor
» Gorj: Minoră de 13 ani, căutată de poliţie după ce a dispărut de acasă
» Gorj: Trei elevi au ajuns la spital, după ce un coleg de-al lor a folosit un spray cu piper
» Gorj: Corpul de Control a depistat deficienţe la Direcţia pentru Cultură

Mehedinţi

» Mehedinți: Pompierii organizează activităţi specifice cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

Sport

» Orientariștii craioveni au cucerit Munții Zărandului
» Goran Martinic își înfruntă fosta echipă
» Pascu: Meciul cu Ploiești e ca oricare altul pentru mine
» Stadionul așteaptă avizele, în jurul lui se fac calcule
» Nicolae Negrilă, defăimat în Italia
» Bogdan Vătăjelu: „Craiova arată ca o echipă mare!“
» Tenis: Tecău și Rojer și-au asigurat prezența la Turneul Campionilor

Sanatate

» Vreau să fiu un copil sănătos! Oltenia are nevoie de spital (III): SJU Slatina, fără Terapie Intensivă pentru copii

Magazin

» Horoscopul de weekend
» Atenţie la curăţarea tenului!
» Bancul zilei
» Reţeta de weekend – Supă cremă de dovleac

Top