Oameni minunaţi, pământ frământat de istorie, poveşti păstrate în amintiri şi transmise din generaţie în generaţie ca un antidot al uitării, fragmente ale unor evenimente marcante, păstrate în frumuseţea inegalabilă a unei opere de artă sunt doar câteva dintre elementele tabloului conacului familiei Drugă de la Cetate, de lângă Dunăre. Renăscând din tumultul misterios al timpului, această fabuloasă proprietate adăposteşte un atelier de creaţie, gândit şi materializat de Joana Grevers.
Alăturarea celor două nume nu este întâmplătoare. Joana Grevers este moştenitoarea familiei Drugă, iar povestea lor este una interesantă, marcată de felul în care istoria a încercat aceste meleaguri.
Trăieşte de la vârsta de 17 ani în Germania, ţară în care familia ei s-a refugiat din cauza persecuţiilor comuniste. După bacalaureat studiază medicina la Regensburg, unde urmează şi un doctorat. Dar arta rămâne marea sa dragoste, motiv pentru care face studii aprofundate de istoria artei, pe care o absolvă cu o teză de doctorat. Numele său este strâns legat de colecţia Peggy Guggenheim, fiind membru în consiliul de conducere.
Şi cum această pasiune trebuia să aibă o continuitate, de-a lungul timpului, la Galeria G5 Kultur din München a adus în atenţia publicului şi a specialiştilor lucrările unor artişti români de marcă. Succesul de care s-au bucurat aceste evenimente şi aprecierea deosebită a artei contemporane româneşti au pus bazele proiectului de la Cetate, transformând domeniul într-un loc al mişcării artistice autohtone de creaţie şi expunere.
„Barbu Drugă a ţinut mult la domeniul de la Cetate, de care s-a ocupat permanent. A deschis portul la Dunăre pentru înlesnirea exportului de cereale, iar moara pe care a construit-o era înzestrată cu cea mai avansată tehnică din vremea sa. Toate eforturile mele de a reda strălucirea acestui loc, de a-l transforma în unul de transfer cultural danubian internaţional sunt un adevărat tribut adus unui strămoş deosebit, un om minunat, un veritabil vizionar“, a declarat Joana Grevers.
Construcţie bine proporţionată
Castelul este o construcţie reprezentativă şi a fost ridicat de Ştefan Barbu Drugă în satul Cetate din judeţul Dolj, în primă fază la 1875, cu suplimentări în primele decenii ale secolului XX.
Forma sa este dreptunghiulară, iar intrările principale din nord şi sud, dinspre parc, au aceleaşi dimensiuni şi sunt proporţionate în volumul central, care le transformă în două căi de acces monumentale, de tip portic, având în toate cele patru colţuri câte doi stâlpi, cu câte un balcon la etajul următor.
Clădirea este placată la exterior cu terase circulare, pergole şi alte elemente ornamentale artistice, care personalizează în mod spectaculos volumul întregii construcţii. Toate acestea amintesc de imaginea unei vile italiene, influenţa arhitecturală fiind evidentă, iar parcul exterior, un spaţiu verde amenajat pentru odihnă, relaxant, reprezintă o sursă de încântare.
Subsolul cuprinde o pivniţă de mari dimensiuni, în întregime construită sub pământ, legătura cu exteriorul făcându-se prin intermediul unei scări din lemn, ce se continuă, fluid şi natural, până la etajul superior. Spaţiul este împărţit în trei săli care au servit de-a lungul timpului drept loc de depozitare, beneficiind de aerisire. Sunt răcoroase şi suficient de încăpătoare.
La parter, accesul se face prin două intrări spectaculoase, într-un salon generos, iar de o parte şi de cealaltă a holului se află trei camere, folosite în trecut ca salon de zi, cameră de luat masa şi cameră de oaspeţi.
Simplitate şi eleganţă
Asemenea unei ascensiuni către universul înalt al cunoaşterii şi desăvârşirii spirituale, scara din lemn invită privitorul către nivelul următor, prin inima unei case ce ascunde în pereţii săi suferinţe, visuri, bucurii nemărginite, ecourile unor baluri spectaculoase, tristeţi, şi, iată, are parte azi de o renaştere spectaculoasă, sub protecţia unor aştri norocoşi. Căci extraordinara dăruire, încrederea în imensul său potenţial, dorinţa de a-i dărui o strălucire binemeritată, valoarea sa culturală indiscutabilă sunt motivele pentru care Joana Grevers îi dedică timpul său preţios.
Ne putem aştepta la o suită de decoraţiuni impresionante şi suntem întâmpinaţi de o simplitate demnă, elegantă, nobilă, ce tinde inevitabil către o autenticitate particulară, lipsită de un fast inutil. Stucul cu motive florale separă delicat tavanul de pereţi, rozetele centrale marchează poziţionarea lămpilor, iar sobele grandioase, din faianţă austriacă, amintesc de gloria vremurilor trecute. Dincolo de funcţionalitatea imediată, valoarea lor estetică este demnă de admirat, reprezentând cu siguranţă un element de importanţă majoră al amenajării interioare.
La etaj se separă delicat zona dormitoarelor, trei la număr, de camerele de baie.
Surprinzătoare este prezenţa camerei, unică, singulară, ca un strigăt al înălţării inevitabile, care face accesul la terasele superioare.
Analiza stilului abordat în construcţia clădirii aduce în prim-plan un melanj armonios de elemente de Art Nouveau şi Art Deco. Decoraţiunile faţadei, vitraliile, forma graţioasă a intrărilor principale sunt doar câteva elemente specifice abordărilor din acele perioade.
