15.3 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriUrsache doboară Avioane Craiova

Ursache doboară Avioane Craiova

Preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Mircea Ursache, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu agreează privatizarea Avioane SA Craiova cu un singur ofertant. „Din punctul meu de vedere, fără a deranja pe nimeni, spun că nu este bine în prezent şi nici UE nu va agreea o privatizare cu un singur ofertant“, a precizat şeful AVAS. Până pe 30 ianuarie 2009, data-limită pentru depunerea ofertelor de privatizare, AVAS a primit o singură ofertă, din partea Alenia Aeronautica Italia – parte a grupului Finmeccanica – firmă care participă la proiectul Eurofighter Typhoon, angrenat în lupta pentru dotarea armatei române cu avioane multirol. De asemenea, AVAS a primit o solicitare de prelungire a ofertei de privatizare din partea EPS Inc. Tinton Falls SUA, celelalte societăţi care au mai achiziţionat dosarul de prezentare fiind Grampet Bucureşti – grupul omului de afaceri Gruia Stoica şi divizia din Germania a grupului francez Airbus. În prezent, 400 dintre cei 670 de salariaţi ai Avioane SA Craiova sunt acasă, primind 80% din salarii. Din lipsă de comenzi, societatea nu mai poate asigura lefurile angajaţilor pe luna februarie. „Nu mai sunt bani decât pentru plata salariilor pe luna ianuarie. Nu ştim ce vom face în martie, dacă nu se găsesc soluţii urgente“, a declarat liderul sindical, Victor Peţa. La rândul său, directorul Avioane SA, Valentin Bernovschi, a declarat: „Avem mari probleme din cauza prelungirii acestui proces, pentru că pierdem contracte care ne-ar putea asigura supravieţuirea. Anumiţi creditori ştiau că la 1 martie închidem fabrica. Nu ştiu de unde au ideea asta. Încă nu s-a defalcat bugetul MApN, pentru că ni se promisese o comandă de două aparate IAR 99 Şoim“. MApN promisese o comandă de aparate IAR 99 Şoim în valoare de zece milioane de euro, care ar fi asigurat supravieţuirea fabricii până la privatizare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII