Comuna Robăneşti renaşte

DSC_0973


 

Deşi aflată relativ aproape de Craiova, Robăneşti este o comună a cărei dezvoltare a lăsat de dorit în ultimii ani. Este o situaţie pe care actualul primar, Costin-Ionuţ Ştefănescu, o doreşte schimbată în mod radical. „Când am fost ales, oamenii au avut mare încredere în mine, pentru că mi-au acordat votul în proporţie de peste 72%. Şi asta pentru că doreau ca în comuna lor să se schimbe ceva în mod real“, povesteşte primarul. Iar problemele pe care le-a preluat odată cu mandatul sunt numeroase. În primul rând, cele privitoare la drumuri. Fosta conducere a primăriei a depus un proiect pe Măsura 7.2. a PNDR, pentru asfaltarea Drumului Comunal 90, dar acesta nu a îndeplinit punctajul necesar. „Având în vedere că unul dintre motivele pentru care am fost depunctaţi a fost faptul că acest drum nu se intersecta cu alt drum comunal asfaltat, am luat decizia să asfaltăm din fonduri proprii Drumul Comunal 92“, explică edilul-șef. Prin urmare, odată cu realizarea acestui proiect, vor creşte şansele pentru a se obţine finanţarea şi pentru DC 90.
Nu este singura investiţie pe care primăria o face din fonduri proprii, căci așa cum este convins primarul comunei, „cu bani puţini se pot face multe“. Asta cu o condiţie: fondurile să fie bine gestionate. Prin urmare, edilul a decis să investească în iluminatul public din comună. Cu 80.000 de lei au fost instalaţi stâlpi cu leduri, ceea ce asigură un iluminat ieftin şi eficient.
Tot în ceea ce priveşte infrastructura, comuna Robăneşti are o problemă legată de masterplanul privind alimentarea cu apă şi evacuarea apelor uzate în judeţul Dolj. „Noi nu facem parte din această structură, care este gestionată de Compania de Apă Oltenia, şi, prin urmare, nu putem accesa fonduri europene pentru realizarea canalizării. Acesta este un impediment important, având în vedere că finanţarea unor astfel de proiecte este dificilă în lipsa banilor europeni“, explică primarul. Pentru a reuşi să depăşească această dificultate, primarul spune că a apelat la varianta de finanţare prin OG 28. În prezent, se realizează studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic, astfel încât să poată fi depusă documentaţia. Tot legat de acest subiect, primarul spune că este mulţumit de modul în care se gestionează în momentul de faţă sistemul de alimentare cu apă potabilă al comunei. Deoarece Robăneştiul nu a fost prins în masterplanul privind alimentarea cu apă şi evacuarea apelor uzate, sistemul de apă este gestionat chiar de primărie. „Am avut surpriza să constat că oamenii vin şi plătesc, iar încasările au crescut în mod semnificativ“, spune primarul. Este, fără îndoială, şi un efect al faptului că oamenii au simţit că în localitatea lor începe să se mişte ceva.
Un alt proiect de care primarul se simte legat este dispensarul medical din satul Lăcriţa Mare. 50.000 de lei sunt investiţi aici, pentru ca locuitorii din acest sat să poată dispune de servicii medicale. „Îmi doresc ca în acest sat să existe un medic de familie care să rămână cinci zile din cinci“, mărturisește primarul. Iar pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie de condiţii decente în care medicul să îşi poată desfăşura activitatea. Acestea vor fi asigurate odată cu finalizarea lucrărilor la dispensar.

Comuna va avea ziua ei

Numele comunei Robăneşti este legat de istoria acestor meleaguri prin celebra Şarjă de la Robăneşti, unul dintre cele mai cunoscute episoade din istoria militară a României în timpul Primului Război Mondial. Pe 10 noiembrie 1916, Brigada 2 Roşiori din Divizia 1 Cavalerie română a primit sarcina să şarjeze poziţiile artileriei germane de la Robăneşti, pentru a facilita retragerea trupelor româneşti. Dintre cei 110 membri ai escadronului, doar 18 au supravieţuit, iar prin această jertfă ei au permis trupelor române să se retragă din încercuire. „Nu putem să uităm acest moment glorios al istoriei noastre, care leagă numele comunei Robăneşti de marele război pentru întregirea neamului, astfel încât am decis ca ziua de 10 noiembrie să fie declarată Ziua Comunei Robăneşti“, a explicat primarul localităţii, Cosmin-Ionuț Ştefănescu. Consiliul local a votat deja o hotărâre în acest sens, iar anul acesta, când se împlinesc 100 de ani de la evenimentul respectiv, locuitorii comunei vor marca aşa cum se cuvinte momentul. În faţa monumentului care aminteşte de această filă de istorie va avea loc o ceremonie militară şi religioasă, în care va fi omagiată fapta de vitejie a membrilor Brigăzii 2 Roşiori din Divizia 1 Cavalerie română. Va urma un spectacol susţinut de Asamblul „Maria Tănase“, la care sunt invitaţi să participe toţi locuitorii.
Toate aceste iniţiative ale primăriei sunt menite să stimuleze renașterea comunei, atât din punct de vedere al condiţiilor pe care le oferă oamenilor, cât şi din punct de vedere al construirii spiritului comunitar.


Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

18 octombrie 2017

Olt: Primarul comunei Mihăeşti, declarat incompatibil de ANI

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate în cazul a trei aleși locali, printre care se numără şi Constantin Dobriţa. Acesta a deţinut în perioada 18 iunie 2012 – 21 februarie 2014 și a exercitat funcția de

Sumarul ediției de duminică, 22 octombrie 2017

Top