Preşedintele Iohannis va prezenta astăzi, la Strasbourg, viziunea României privind viitorul UE

Foto: Realitatea.net


Preşedintele Klaus Iohannis va participa, marţi, la Strasbourg, la dezbaterea organizată de Parlamentul European (PE) privind viitorul Uniunii Europene, unde va susţine o alocuţiune referitoare la viziunea României pe această temă, scrie Agerpres.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, participarea preşedintelui la acest eveniment are loc în contextul seriei de dezbateri privind viitorul UE, la care sunt invitaţi şefii de stat şi de guvern din statele membre. Această iniţiativă a fost lansată în ianuarie şi va continua până la sfârşitul mandatului actualului Parlament European, în mai 2019.

În cadrul dezbaterii din plen, vor mai susţine intervenţii preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi liderii grupurilor politice din PE. Cu ocazia vizitei la Strasbourg, Klaus Iohannis va avea, marţi, o întrevedere cu Antonio Tajani, alături de care va susţine o declaraţie comună de presă. Şeful statului mai are programată participarea la o întâlnire de lucru alături de preşedintele Parlamentului European, preşedintele Comisiei Europene, reprezentantul Preşedinţiei austriece la Consiliul UE şi liderii grupurilor politice din PE.


De asemenea, şeful statului va avea o întâlnire cu preşedintele Grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 23 octombrie 2018

Actualitate

» Mulţumim pentru tot, Ilie Balaci!
» Înmormântarea lui Ilie Balaci, în imagini
» Preşedintele Tajani: Preşedintele Iohannis a prezentat o viziune clară, în care România joacă un rol esenţial pentru construcţia unei Europe mai eficiente
» 1 decembrie 2018, proclamată în statul Indiana drept Ziua Aniversării a 100 de ani de la Unirea Românilor
» Italia: O româncă, înjunghiată în plină stradă de fostul iubit
» Klaus Iohannis: Să păstrăm unitatea drept cuvânt de ordine al viitorului
» Secţia pentru anchetarea magistraţilor şi-a început activitatea
» Noi focare de pestă porcină africană în Giurgiu și Maramureș
» CCR discută sesizarea asupra modificărilor legislative privind prescrierea faptelor mai vechi de trei ani
» Peste 9.000 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate ieri
» Oamenii îşi iau rămas bun de la Ilie Balaci, la Cimitirul Sineasca
» Degetele jurnalistului Khashoggi ar fi fost trimise prințului moștenitor saudit, drept dovadă

Publireportaj

» Conferința Științifică Internațională „Stat și Societate în Europa“, la Biblioteca Județeană

Local

» Expoziție-eveniment la Slatina, cu obiecte realizate în tranșee
» Numărul pacienților diagnosticați cu pneumonie, în creștere

Dolj

» Prima piaţă volantă din Craiova, pe Calea Unirii
» Ce se ascunde în spatele creşterii salariului minim
» Primăria vrea să suporte cheltuielile cu înmormântarea lui Balaci
» Bulevardul Ştirbei Vodă ar urma să se numească „Ilie Balaci“
» Termo furnizează căldură pe timp de noapte
» O femeie a căzut prin iluminatorul primăriei şi a murit
» Întreruperi energie electrică de mâine
» O nouă ediție, a XLI-a, a Târgului Meșterilor Populari
» Craiova: Se opresc gazele pe strada Deceneu şi bulevardul Dacia
» Craiova: Ediţia a VIII-a a Festivalului Naţional “Ioana Radu
» Craiova: Conferința Științifică Internațională „Stat și Societate în Europa”, Ediția a XI-a, la Biblioteca “Aman”
» Furnizarea căldurii şi a apei calde, întreruptă în mai multe puncte termice din Craiova
» Craiova: Restricții circulație pe 25 octombrie pentru ceremonia de retragere cu torțe
» Clubul Dramaturgilor Craioveni, la Teatru Naţional „Marin Sorescu“
» Craiova: Pietoni amendaţi cu peste 11.500 de lei pentru traversări neregulamentare
» S-a lansat investiția derulată de compania „Transgaz“ S.A. pentru realizarea primului tronson al conductei Craiova – Calafat
» Dolj: Hoţii care au spart casa familiei decedate în accident, arestaţi

Gorj

» Cabanierii din Rânca, nemulţumiţi de închiderea Transalpinei
» Tânăr amendat de poliţie pentru executarea de manevre riscante în trafic
» Staţiunea Pomicolă din Târgu Jiu a ajuns la sapă de lemn
» Gorjenii vor putea lucra ca figuranţi într-un film istoric despre Luptele de la Podul Jiului
» Gorj: Festivalul Internațional de Umor „Ion Cănăvoiu”
» Gorj: Opt tineri au fost reținuți de polițiști la Târgu Jiu

Mehedinţi

» Mehedinţi: Peste 90 de incendii izbucnite la vegetaţie uscată în luna septembrie

Vâlcea

» Vâlcea: După gratii pentru înselăciune, fals și uz de fals
» Vâlcea: Perheziţii la persoane bănuite de evaziune fiscală
» Şedință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea
» Individ acuzat de viol şi tâlhărie, prins de poliţiştii locali din Râmnicu Vâlcea

Sanatate

» Sarea consumată în exces ne poate îmbolnăvi
» Cum avem grijă de sănătatea dinților
» OMS: Hepatita C ar putea fi eradicată până în 2030, datorită tratamentului fără interferon

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Au fost aprinse luminițele de Crăciun la Londra
» Sfaturi pentru alegerea unor anvelope de iarnă corespunzătoare

Top