SpaceX anunţă primul său client pentru o călătorie în jurul Lunii

Foto: Florida Today


Compania spaţială americană SpaceX a anunţat, joi, că a semnat cu primul său client, a cărui identitate urmează să fie dezvăluită în următoarele zile, pentru o călătorie în jurul Lunii, la bordul viitoarei sale rachete de mari dimensiuni, BFR, relatează vineri AFP, citat de Agerpres. „SpaceX a semnat cu primul său client privat din lume pentru un voiaj în jurul Lunii la bordul rachetei de transport spaţial BFR – o etapă importantă pentru cei care visează să ajungă în spaţiu“, a scris compania pe Twitter, precizând că identitatea clientului va fi dezvăluită luni.

În 2017, SpaceX anunţase că doi pasageri vor fi pleca într-o călătorie în jurul Lunii în 2018, la bordul rachetei sale Falcon Heavy, ceea ce până la urmă nu a mai avut loc.



Comenteaza acum

Alte stiri

29 iunie 2018

Lucrări pe Autostrada A1

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat că în cursul zilei de astăzi, pe autostrada A1Timişoara – Arad, se vor aplica restricţii de circulaţie, astfel: – pe sensul către Arad, reparaţii la kilometrul ...

Sumarul ediției de vineri, 14 septembrie 2018

Actualitate

» ARC solicită referendum anti Kozlodui simultan cu referendumul pentru familie
» Comisarul Corina Creţu, apel la Ministerul Transporturilor să depună proiecte mature pentru finanţare europeană/ Critici faţă de întârzierea construirii spitalelor regionale
» Agenți secreți ruși care vizau un laborator elvețian privind armele chimice au fost arestați în Olanda
» Japonia: Numărul persoanelor de 100 de ani sau peste această vârstă a ajuns la aproape 70.000
» Lucrări pe A1 Sibiu-Deva
» Care era numărul de porci înainte de declanşarea pestei porcine. Date oficiale prezentate astăzi
» Sărbătoare mare astăzi la români. Înălţarea Sfintei Cruci aduce aminte de patimile şi moartea Mântuitorului
» Cea mai veche berărie din lume a fost descoperită în Israel
» Jurnalistul Attila Biro a fost eliberat de autorităţile bulgare
» SpaceX anunţă primul său client pentru o călătorie în jurul Lunii
» Delegaţia Comisiei de la Veneţia strânge date despre modificările codurilor penale. Astăzi au loc discuţii la Parchetul General
» Atenționare de călătorie în SUA din cauza uraganului Florence
» O bucată de stâncă s-a desprins de pe o faleză din insula Zakynthos şi a rănit mai mulţi turişti. Imagini din timpul prăbuşirii
» 14 septembrie 1940 – Ziua în care România devenea „stat naţional-legionar“
» Cutremur în Vrancea
» Candidaţii pentru ocuparea unor funcţii de conducere la PG, DNA şi DIICOT vor susţine interviurile astăzi

Publireportaj

» Eco Sud este partener oficial al campaniei „Let’s Do It, România!“ pentru al-V-lea an
» Back to school – Reduceri la Gia Sistem IT Center

Dolj

» Dolj: S-a sustras pedepsei cu închisoarea şi a fost prins la Moţăţei
» Dolj: Trei persoane au fost rănite într-un accident, în localitatea Golumbu
» Dolj: Tineri bănuiţi că ar fi furat din autoturisme, identificaţi de poliţişti
» Craiova: Lansarea volumului III din seria „Trăind printre cărți”, la „Aman“
» Demisie în fruntea Camerei de Comerţ şi Industrie Dolj
» Craiova: Taximetriştii de la aeroport, prinşi în ilegalitate, amendaţi cu 30.000 de lei
» Craiova: Bărbat rănit într-un accident pe strada Fraţii Goleşti
» Dolj: Aba Jiu se alătură proiectului „ LET’S DO IT, ROMÂNIA!”
» Jandarmii doljeni participă la campania „Let’s Do It, România!”
» Craiova: O femeie a încercat să mituiască poliţiştii cu un televizor şi whisky
» Se închide circulaţia pe mai multe străzi din oraş pentru desfăşurarea concursului „CRAIOVA SUPER RALLY 2018”
» UPDATE Tânăr înjunghiat lângă Parcul „Romanescu“. Agresorul a fost identificat, însă nu a fost prins
» Cartierul chinezesc, ce ghinion!
» Omul de afaceri Adrian Berceanu, de negăsit

Gorj

» Gorj: O judecătoare ar fi fost bătută de către soţul poliţist. IPJ a demarat o anchetă
» Gorj: Bărbat rănit într-un accident în care au fost implicate patru maşini
» Gorj: Un nou sens giratoriu pus în funcțiune, la Târgu Jiu

Olt

» Politicienii, „cap de afiș“ la festivalul oltenilor

Vâlcea

» Vâlcea: Reţinut după ce a sechestrat-o şi bătut-o pe fosta concubină
» UPDATE Vâlcea: Patru maşini, implicate într-un accident la Bujoreni
» UPDATE Profesoară din Vâlcea, ameninţată cu bătaia în timpul orei. Dialogul incredibil a fost filmat! Elevul a fost reţinut
» Strada Săliştea Noua – Goranu din Râmnicu Vâlcea se închide pentru asfaltare

Sport

» Handbal (f) / Costin Dumitrescu a explicat eșecul de la Vâlcea și a prefațat meciul cu CSM Roman. Vezi video!
» Tenis: Gabriela Ruse, în sferturile de finală ale turneului ITF de la Santa Margherita
» SCM Vâlcea a câștigat derbiul Olteniei din handbal
» Continuați urcușul!
» Baschetbaliștii, înfrânți în ultimul amical din Capitală

Bani & Afaceri

» A fost stabilită data fuziunii dintre Bancpost şi Banca Transilvania. Când îşi va înceta existenţa una dintre cele mai vechi bănci

Sanatate

» Ministerul Sănătăţii: 196 de cazuri de meningite/meningo-encefalite cauzate de infecţia cu virusul West Nile şi 21 decese
» Metode de reducere a hipertensiunii arteriale

Magazin

» Reţeta zilei: Pâine umplută cu mozzarella
» Horoscopul de weekend

Top