8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLista oficială a procurorilor care vor concura pentru conducerea DNA, anunţată public de Ministerul Justiţiei. Care este procedura de acum înainte

Lista oficială a procurorilor care vor concura pentru conducerea DNA, anunţată public de Ministerul Justiţiei. Care este procedura de acum înainte

Ministerul Justiţiei a anunţat, luni seară, oficial, procurorii care şi-au depus candidatura pentru concursul privind ocuparea postului de şef al DNA, aceştia fiind Marius Iacob, Florentina Mirică, Elena Grecu şi Cristian Lazăr. În zilele următoare, ei vor avea interviurile cu Tudorel Toader.

Unul dintre aceştia este adjunctul DNA, Marius Constantin Iacob. Acesta are, pe numele său, o acţiune disciplinară deschisă de către Inspecţia Judiciară şi aflată pe masa procurorilor CSM.

„Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de domnul Marius Constantin Iacob, procuror şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie („DNA”), pentru nerespectarea dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, precum şi pentru nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ, dispuse în conformitate cu legea de conducătorul parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ, prevăzute de lege sau regulamente, abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g) şi m) din Legea nr. 303/2004”, transmite Inspecţia Judiciară.

Cel de-al doilea candidat vine tot din cadrul DNA – Florentina Mirică ce are, la rândul său, o acţiune disciplinară. Pe 27 iunie, secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis respingerea acţiunii disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară contra Florentinei Mirică, procuror şef serviciu la Secţia de combatere a corupţiei din cadrul DNA.

Acţiunea disciplinară a fost formulată pentru săvârşirea abaterii prevăzute de art. 99 lit. j) din Legea 303/2004, respcetiv „nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii”, se arată pe ordinea de zi soluţionată, publicată pe site-ul CSM.

Decizia poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Laura Codruţa Kovesi a însoţit-o de mai multe ori pe Florentina Mirică la audierile din cadrul CSM, procurorul-şef DNA declarând că este vorba de o cercetare disciplinară în dosarul în care a fost investigat fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, fostul ministru de Interne Petre Tobă şi fostul şef al Direcţiei de Informaţie şi Protecţie a MAI.

Alt procuror care vrea să ocupe funcţia de conducere de la DNA este Elena Camelia Grecu. Aceasta vine de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi, în cadrul DNA, este şefa serviciului de resurse umane, perfecţionare profesională şi documentare.

Cel de-al patrulea procuror este Cristian Aurel Lazăr, care vine de la Parchetul General. Cristian Lazăr este, în prezent, procuror-şef adjunct la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului General.

Participanţii la acest concurs urmează să susţină, în perioada 25-27 iulie, un interviu cu ministrul Tudorel Toader. Rezultatul final se va afişa în data de 30 iulie.

Concursul a fost organizat după ce preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare din funcţia de procuror-şef al DNA a Laurei Codruţa Kovesi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS