Guvern: Institutului Cantacuzino își va desfășura activitatea în subordinea MApN

Autori


Institutul Naţional de Cercetare Medico-Militară „Cantacuzino” va fi înființat prin trecerea Institutului Naţional de Cercetare “Cantacuzino” din subordinea Ministerului Sănătaţii în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, cu patrimoniul şi personalul aferent. Decizia a fost luată de Guvern printr-o ordonanță de urgență adoptată în ședința de astăzi.

Executivul își propune astfel să revitalizeze şi să dezvolte activitatea institutului, ca producător național de vaccinuri și alte produse biologice de uz uman, cu rol strategic în asigurarea independenței României în domeniul producției de vaccinuri.

Prevenirea îmbolnăvirilor, controlul bolilor transmisibile şi sănătatea publică reprezintă o problemă de siguranţă naţională. Previziunile privind evoluţia situaţiei epidemiologice pe teritoriul României în următoarea perioadă impun operaţionalizarea capacităţilor naţionale de producţie a mijloacelor de imunoprofilaxie pentru siguranţa stării de sănătate a populaţiei.

Prin măsurile prevăzute în ordonanța de urgență aprobată se evită producerea unor disfuncţionalităţi majore cu efecte negative asupra stării de sănătate a populaţiei, precum şi a unor perturbări grave, în situaţii de criză, de epidemii şi pandemii, care pot afecta atât sistemul naţional de sănătate publică, cât şi securitatea naţională a României.

De asemenea, măsurile vizează crearea unei platforme unitare de cercetare şi producţie naţionale, precum și menţinerea la parametri normali a Colecţiei naţionale de culturi microbiene şi celulare (CNCMC), a Laboratorului cu nivel 3 de biosiguranţă (BSL 3), a Biobazei şi a Unităţii de intervenţie rapidă în urgenţe microbiologice şi bioterorism.

Astfel, în vederea asigurării protecţiei intereselor esenţiale ale siguranţei stării de sănătate a populaţiei, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, se aprobă, prin hotărâre de guvern, organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Cercetare “Cantacuzino” (numit Institutul Cantacuzino), numărul maxim de posturi, precum şi sursele de constituire a veniturilor proprii.

Finanţarea Institutului Cantacuzino se realizează integral din venituri proprii, şi în completare din subvenţii acordate de la bugetul de stat.


Sumele alocate de la bugetul de stat Institutului Cantacuzino nu se includ în creditele bugetare reprezentând 2% din PIB alocate anual Ministerului Apărării Naţionale şi sunt destinate efectuării cheltuielilor pentru realizarea activităţilor institutului.

Institutul Cantacuzino preia Institutul Naţional de Cercetare „Cantacuzino”, prin protocol de predare-primire, încheiat în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei aprobate astăzi de Executiv. Protocolul de predare-primire va fi avizat de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Apărării Naţionale.

Personalul Institutului Naţional de Cercetare “Cantacuzino” se preia cu menţinerea drepturilor salariale avute în plată la data preluării. Salarizarea personalului se va face potrivit prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Personalul se compune din personal civil şi militar, cel civil beneficiind şi de drepturile salariale în natură acordate personalului civil din Ministerul Apărării Naţionale, potrivit legislaţiei în vigoare.

Numărul maxim de posturi care va fi stabilit în hotărârea Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Institutului Cantacuzino nu va fi inclus în numărul de posturi aprobat Ministerului Apărării Naţionale.

Institutul Cantacuzino se substituie în toate drepturile şi obligaţiile care decurg din acte normative, contracte, convenţii, înţelegeri, protocoale, memorandumuri şi acorduri în care Institutul Naţional de Cercetare „Cantacuzino” este parte la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, inclusiv în litigiile aferente activităţilor acestora.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 21 septembrie 2017

Actualitate

» Mii de francezi au ieşit în stradă pentru a protesta fata de reforma Codului Muncii
» Atenţionare de călătorie în Bosnia şi Herţegovina (BiH) – Restricții pentru circulaţia rutieră și aeriană
» MFP: Banii proveniți din fonduri proprii ale universităților nu reprezintă o naționalizare
» ÎPS Irineu, directorul Școlii Doctorale-Universitatea Craiova: Trebuie să producem cercetători în școlile doctorale, nu doar profesori
» Guvernul a aprobat noi reglementări privind acordarea cetăţeniei române pentru minori
» Ajutoare financiare de 36 de milioane de lei de la Guvern pentru localitățile afectate de furtuni
» Ninsoare în septembrie, în judeţul Caraş-Severin
» Guvern: Institutului Cantacuzino își va desfășura activitatea în subordinea MApN
» Augustin Lazăr: E un impas al Inspecției Judiciare; este fără precedent ca inspectorii judiciari să se înregistreze între ei

Publireportaj

» Anunţ privind începerea derulării proiectului cu titlul “Eficientizarea şi creşterea performanţei operaţiunilor de mecanică generală şi de reparare a echipamentelor derulate de către Utilaj Teh Rep SRL”
» Te dor articulațiile și nu știi ce să mai faci?
» „Dezvoltarea firmei SC Bright Software Tehnologies SRL prin achiziţie de utilaje”
» Top 10 domenii după valoarea licitaţiilor

Local

» O grădiniţă din Mehedinţi aşteaptă de şase ani să fie inaugurată
» Dispoziţia nr. 1323 a Primăriei Municipiului Craiova

Dolj

» Câștigătorul lunii la Tombola Abonaților: „Citesc de 20 de ani Gazeta“
» Autoshow Oltenia – mașini puternice, reduceri mari de preț
» Finanțare suplimentară pentru terapia intensivă de la Boli Infecțioase
» Se reia licitația pentru reabilitarea Colegiului Naţional „Carol I“
» Mihnea are nevoie de ajutorul nostru în lupta cu leucemia
» A trecut cu mașina printr-un gard de beton
» Polițist lovit cu capul în figură de un șofer băut
» Un nou proiect pentru oltenii de pretutindeni – „Gazeta mea“ – cititorii scriu Gazeta de Sud
» Dolj: Tânărul care a agresat un poliţist a fost reținut
» AFM: 285 de dosare aprobate în Programul “Rabla”, din care 21 pentru achiziția de mașini ecologice
» Dolj: Se întrerupe furnizarea apei la Podari în data de 22 septembrie
» Craiova: Accident rutier soldat cu trei răniţi pe strada dr. Constantin Severeanu
» Craiova: Lansare de carte la “Aman”
» 13 centre de tip „Școală după Școală” din 12 județe, inclusiv Dolj, finanțate în cea de a treia ediție a Programului Strategic de Investiție în Mediul Rural

Gorj

» Simpozion Naţional – Satul Românesc – sat european, la Arcani
» Şeful ISJ cere controale la actele medicale ale profesorilor care cer sporul de calculator
» Clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu, interzis la finanţare de la CEO până în 2018
» Gorj: Autorităţile au început centralizarea pagubelor produse de furtună
» Gorj: Minora fugită de acasă la iubit a revenit la domiciliul părinţilor

Olt

» Manifestări cultural-artistice în judeţul Olt
» Olt: Aplicația de programare on-line pentru înmatriculări autovehicule a fost modificată

Mehedinţi

» UPDATE – Mehedinţi: Accident rutier soldat cu două victime în zona viaductului Oreva
» Mehedinţi: 21 Septembrie, Ziua fără accidente rutiere mortale
» Mehedinţi: Reţinut pentru distrugere prin incendiere
» Mehedinţi: Depistat conducând cu o alcoolemie de 0,80 mg/l

Vâlcea

» Vâlcea: Material lemnos confiscat de poliţişti
» Vâlcea: Fotbaliştii de la SCM se confruntă cu juniorii cehi din Kromeriz

Sport

» Vrem punctele fără emoții!
» Filiașiul și-a propus victoria cu Șirineasa, Craiova II vrea să profite
» Sportivii ies din nou în centrul Craiovei
» Fotbal / Fesnic arbitrează Craiova – Voluntari. Observator de joc este Aurică Beldeanu

Magazin

» Horoscopul de weekend
» Alimente care îţi ajută memoria
» Bancul zilei
» Reţeta de weekend – Somon cu sparanghel

Top