6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIohannis: Am explicat liderilor UE că o Europă cu mai multe viteze nu e o soluție bună și ar putea duce la scindare

Iohannis: Am explicat liderilor UE că o Europă cu mai multe viteze nu e o soluție bună și ar putea duce la scindare

Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, după reuniunea Consiliului European, că a explicat liderilor UE că o Europă cu mai multe viteze nu este o soluție bună și că, „in extremis”, ar putea duce la scindarea Uniunii, informează Agerpres. El a arătat că vineri s-a discutat informal despre Declarația care va fi adoptată la Roma, care a fost pregătită într-o primă formă.

„Cu toții — 27 — ne-am referit la acest text propus. Contrar așteptărilor multor analiști nu s-a discutat viitorul UE, ci s-a discutat textul care va fi cu siguranță la Roma, un text care subliniază realizările Uniunii de până acum, arată nivelul de ambiție pentru viitor. În ansamblu, ne dorim un text pozitiv care ne dă curaj să continuăm în Uniunea Europeană. Nu s-a putut discuta despre ambițiile de viitor și fără a avea mici mențiuni legate de felul cum vedem noi cu toții viitorul Uniunii Europene, iar în acest context am explicat colegilor și colegelor de ce o Europă cu mai multe viteze nu este o soluție bună, dimpotrivă, este o soluție care, in extremis, ar putea chiar să ducă la scindarea Uniunii Europene”, a afirmat Iohannis.

Potrivit șefului statului, în continuare, liderii europeni se vor concentra pe textul care va fi semnat la Roma, după care vor urma discuțiile referitoare la Carta Albă prezentată de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

„Vom încerca într-un an, maximum doi ani să conturăm felul în care vedem noi cu toții împreună viitorul Uniunii Europene”, a spus Iohannis.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS