Traian Basescu şi-a anunţat pe Facebook demisia din fruntea PMP

basescu
Sursa foto: evz.ro

Traian Băsescu şi-a anunţat, acum câteva minute, pe contul său de Facebook, demisia din fruntea PMP.

“Sincer cred că mi-am atins obiectivul politic de a crea un partid nou şi mi-am încheiat şi misiunea politică în fruntea Partidului Mişcarea Populară.

În 2014 Partidul Mişcarea Populară a reuşit să intre în Parlamentul European.

La legislativele din 2016 Partidul Mişcarea Populară a reuşit să intre în Parlamentul României .

Există o osatură sănătoasă a partidului, pe care o nouă generaţie de politicieni să poate să construiască un partid puternic.


Eu consider că de azi, începând cu reluarea lucrărilor Parlamentului, mi-am încheiat mandatul în funcţia de preşedinte al PMP şi voi declanşa imediat procedurile de predare a ştafetei către cei care trebuie să preia responsabilitatea evoluţiei partidului.

Să avem zile bune.

PS-să nu înțelegeți greşit, voi rămâne senator PMP şi membru al acestui partid, dar cei care vor conduce partidul pentru alegerile din 2019-2020 trebuie să-l preia de pe acum. Chiar evoluţia politică din ţară, cere oameni noi”.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 1 februarie 2017

Actualitate

» Guvernul PSD-ALDE a dat liber la furat
» Cine sunt politicienii care pot scăpa de dosare
» UPDATE – 1000 de români protestează la Londra. Manifestații au loc și în alte orașe europene
» Reacția celor mai importante ambasade față de proteste
» Proteste la Timişoara, Iaşi, Cluj, Galaţi şi Sibiu faţă de deciziile Guvernului privind legile justiţiei
» Senatul a respins procedura de urgenţă pentru ordonanţa de modificare a Codurilor Penale şi graţiere
» Parlament: Moțiunea de cenzură va fi citită luni în plenul comun
» UPDATE – Bucureşti: 125.000 de oameni protestează în Piata Victoriei, cerând demisia Guvernului
» UPDATE – Vâlcea: Aproximativ 1000 de persoane protestează în faţa Tribunalului
» Protestatarii se strâng din nou în Piaţa Victoriei
» Sesizarea CSM privind conflictul între puteri, înregistrată la CCR
» Senatul și-a ales Biroul permanent pentru prima sesiune a anului 2017
» Fostul ministru Aurelia Cristea demisionează din PSD după 20 de ani. “O noapte neagră pentru România”.
» PNL și USR au depus la Parlament moțiunea de cenzură
» Mesaj public transmis de CSM pentru apărarea independenţei sistemului judiciar în ansamblul său
» Moneda naţională s-a depreciat astăzi pe piaţa interbancară

Local

» Penalii din Vâlcea care scapă de mâna justiţiei
» Dosarul Vâlcov II: Cătălin Rotea, adus cu mandat să spună cum a cărat șpaga
» Fost președinte de CJ, foști și actuali primari – cercetaţi pentru abuz în serviciu
» 40 de şcoli din Vâlcea nu au autorizaţii de securitate la incendiu
» Olt: Proteste în premieră la Slatina
» UPDATE – Mehedinţi: 300 de severineni au pornit într-un marș pe străzile orașului
» Olt: Proteste şi la Slatina
» Protest USR-PNL la sedinta in plen a Camerei Deputatilor: “Rusine!, “Hotii!”
» Gorj: Reparaţii la sistemul de iluminat pentru Coloana Fără Sfârşit

Dolj

» Accident cu patru victime pe Calea Severinului
» Craiova s-a trezit! Mii de oameni în stradă
» Scapă cine poate!
» Craiovenii, revoltaţi de ordonanţele aprobate de guvern
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Facturi acceptabile pentru prima lună de iarnă
» Viile din Segarcea au fost sfinţite
» UPDATE – Craiova: Numărul protestatarilor a ajuns la 5000 (VIDEO)
» UPDATE – Craiova: Sute de persoane s-au adunat în Piaţa Mihai Viteazul
» Craiova: Ateliere și spectacole în Fabrica de Povești de la Teatrul Colibri

Gorj

» Modificările Codului Penal „rezolvă“ dosare de abuz în serviciu
» Gorj: Protestele s-au mutat în Piaţa Prefecturii
» Gorj: Proteste în Piaţa Prefecturii şi la Coloana Fără Sfârşit

Sport

» Modena, o nucă prea tare pentru Craiova
» Podărenii, victorioși în fața „școlarilor“
» CSO Filiași a pierdut cu Flacăra Horezu
» Jucătorii și suporterii Craiovei au deszăpezit „Extensivul“
» Baschet (m): Înfrângere dramatică pentru SCM-U Craiova cu U Cluj
» Fotbal / Mihai Stoichiţă este noul director tehnic al FRF
» Handbalistele de la SCM vor avea mâine antrenament deschis publicului

Sanatate

» Lipsesc multe vaccinuri din cabinetele medicale și spitale

Educatie

» Cine plătește revistele școlare?

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Opinii

» Du-te, copile, du-te! Învață și du-te!

Top