Prognoza meteorologică pentru luni și marți



În centrul, estul şi sudul ţării, vremea se va menţine uşor mai rece decât în mod obişnuit la această dată. În restul teritoriului, valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale, informează Mediafax.

Luni

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi ploi sub formă de aversă, local în regiunile sudice, unde mai pot fi însoţite şi de descărcări electrice şi pe arii restrânse în rest, cu precădere în zonele de munte.

În Carpaţii Orientali şi Carpaţii Meridionali, la peste 1900 m altitudine, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în Bărăgan şi Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 22 de grade, iar cele minime între 3 şi 13 grade. Noaptea, în zonele joase de relief izolat va fi ceaţă.

 


Marți

Vremea va deveni în general frumoasă, iar în cea mai mare parte a ţării, valorile termice diurne vor creşte uşor şi se vor apropia de normele climatologice specifice ultimei decade a lunii septembrie. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare pe parcursul zilei,  dar numai izolat vor mai fi ploi slabe de scurtă durată, cu precădere în zonele de munte şi în regiunile sudice.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane şi în estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 23 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Olteniei, iar cele minime se vor situa între 1-2 grade în estul Transilvaniei, unde vor fi condiţii de brumă şi 12-13 grade pe litoral. Dimineaţa şi noaptea, izolat, în zonele joase de relief va fi ceaţă.


Autori
Etichete , , , ,

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de duminică, 25 septembrie 2016

Actualitate

» Ministerul Mediului: Casa Verde, Casa Verde Plus și Natura, lansate în noiembrie cu prefinanțare de 30%
» Prognoza meteorologică pentru luni și marți
» Patru militari români, răniți în Afganistan, în urma detonării unui dispozitiv exploziv improvizat
» Tragedie pe o șosea din Giurgiu: 2 persoane au murit într-un carambol cu 4 mașini
» 7 morți și 28 de răniți într-un atac sinucigaș petrecut în Bagdad
» CSAT se întruneşte marţi la Palatul Cotroceni
» Sistemul de transport al gazelor din România va fi conectat astăzi la cel din Bulgaria
» Un microbuz cu 10 călători și o mașină s-au ciocnit pe Şoseaua de Centură a Capitalei
» Suspectul în cazul atacului armat din statul american Washington a fost arestat
» Explozie în centrul Budapestei. Doi polițiști au fost răniți
» Londra, Parisul și Washingtonul doresc o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate, privind situația din Siria

Interviu

» Președintele CAS Olt: „Foarte puțini mai contribuie la sănătate“

Local

» Vâlcea: Un bărbat a fost prins băut la volan
» Mehedinți: activitățile din cadrul “Săptămânii prevenirii criminalității”

Dolj

» Judecătoarea lui Bercea Mondial, condamnată la 8 ani de puşcărie
» Tentativă de „fraudă nigeriană“ în Craiova
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Finanțele promit că reduc birocrația (I)
» Promenada Inimilor, la Craiova
» Comercianții de legume și fructe, în vizorul polițiștilor doljeni
» Dolj: Un băileștean condamnat la închisoare a fost extrădat din Grecia
» Polițiștii doljeni au dat “verde la circulație pentru educație”

Gorj

» Bărbații fugari din cartierul Pandurașul au ajuns în arest
» Primăria Târgu Jiu cumpără abonamente la meciurile echipei Pandurii
» Motoare încinse şi adrenalină, la Cupa Gorjului la Rallycross
» UCB a redus fondul de salarii
» Mii de persoane au participat la campania „Let’s Do It, Romania!“
» Sute de bilete de tratament rămase nedistribuite
» Supraveghetorii CEO au vizitat Termocentrala Rovinari
» Gorj: Au fost prinși romii fugari din cartierul Pandurașul

Olt

» Olt: Un copil cu arsuri pe 80% din suprafața corpului a fost dus cu elicopterul SMURD Craiova la București

Sport

» Pandurii, fără reuşite cu Viitorul
» Băluţă a redus Botoşaniul la tăcere
» SCM, față în față cu o echipă de junioare
» Baschetbaliștii craioveni, victorie fără emoţii cu Baia Mare
» Florin Costea a topit Metalul
» Fotbal / Rezultate, clasamente (23 – 26 septembrie)

Sanatate

» Spitalul Județean Slatina, pași spre modernizare
» Sute de elevi din Dolj, cu boli infecțioase și pediculoză
» Puține mame mai alăptează, copiii sunt îndopați cu lapte praf

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top