7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrognoza meteo pentru miercuri şi joi

Prognoza meteo pentru miercuri şi joi

Vremea se va menţine răcoroasă, local, în regiunile vestice, nordice şi centrale, în timp ce în restul teritoriului valorile termice se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice perioadei, informează ANM.

Miercuri, vremea se va menţine răcoroasă, local, în regiunile vestice, nordice şi centrale, în timp ce în restul teritoriului valorile termice se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice perioadei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 29 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între 8 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 20 de grade pe litoral.
Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales în cursul zilei, iar local în zonele montane şi submontane şi izolat în rest se vor semnala averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în regiunile estice, sud-estice şi la munte, în special în prima parte a intervalului.

Joi, vremea va fi apropiată de normalul termic al acestei perioade în cea mai mare parte a ţării, exceptând regiunile nordice şi centrale, unde va rămâne răcoroasă. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 31 de grade, iar cele minime vor avea valori de la 6 grade în depresiunile din estul Transilvaniei, până la 21 de grade pe litoral.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în orele amiezii, când, pe arii restrânse, îndeosebi în zona montană, vor fi ploi slabe de scurtă durată. Mai ales în cursul zilei, vântul va avea unele intensificări la munte şi local în restul teritoriului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS