10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAeroportul Ataturk din Istanbul, redeschis

Aeroportul Ataturk din Istanbul, redeschis

Aeroportul Ataturk din Istanbul a fost redeschis în această dimineață, după ce azi noapte a fost vizat de un atentat sângeros.
Bilanțul provizoriu al atacului a urcat la 36 de decese. Alte aproape 150 de persoane sunt rănite, dintre care unele sunt în stare gravă. Naţionalităţile victimelor nu au fost dezvăluite. Trei indivizi s-au detonat după ce agenții de securitate au deschis focul asupra lor.
Compania aeriană Tarom anunță că a decis să opereze cursa Bucureşti – Istanbul cu plecare la ora 8.35, după ce iniţial o anulase.
Zborul de la ora 5.55 a fost anulat, în condițiile situației de criză.
Compania Turkish Airlines şi-a informat pasagerii că va oferi rambursări pentru zborurile anulate în cursul nopţii.
La unison, cancelariile lumii condamnă atentatul.

Prin intermediul Ambasadei României la Ankara şi a Consulatului General al României la Istanbul, autoritățile de la București sunt în permanentă legătură cu autorităţile locale pentru a verifica dacă printre victime se află şi persoane de cetăţenie română.

Cele două misiuni sunt pregătite să acorde asistenţă consulară de specialitate în limita competenţei legale.

Ministerul Afacerilor Externe de la București reiterează angajamentul ferm al României în combaterea tuturor formelor de terorism şi reafirmă necesitatea conjugării şi intensificării eforturilor internaţionale în combaterea acestor acţiuni care nu pot fi justificate sub nicio formă, punând în pericol vieţi nevinovate.

Premierul Turciei Binali Yildirim sugerează că gruparea teroristă Stat Islamic ar fi comis carnagiul, deocamdată nerevendicat. 3 indivizi şi-au detonat încărcăturile explozive pe care le aveau asupra lor la intrarea în filtrele de securitate.

Un grup de români a cerut ajutor consular, aseară, fiind blocat în zona liberă a aeroportului Ataturk. Cursa Turkish Airlines în care aceştia ar fi urmat să se îmbarce a fost consemnată la sol alături de altele, dată fiind situaţia de criză. Aterizările au fost, de asemenea, redirecţionate.

Fostul premier Victor Ponta se afla în apropierea aeroportului din Istanbul la momentul producerii atentatului, urmând să se îmbarce la bordul unui avion care trebuia să decoleze la miezul nopţii spre Bucureşti.

Turcia a fost, în ultimele luni, scena mai multor atentate. Unele au fost atribuite separatiştilor kurzi, altele au fost revendicate de jihadiştii grupării teroriste Stat Islamic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS