Gregorian Bivolaru va fi judecat la Cluj în luna mai într-un dosar privind traficul de persoane



Fondatorul MISA, Gregorian Bivolaru, va fi judecat la Curtea de Apel Cluj într-un dosar privind traficul de persoane, primul termen al procesului fiind stabilit pentru data de 10 mai, potrivit Mediafax.

Dosarul lui Gregorian Bivolaru a fost înregistrat, luni, la Curtea de Apel Cluj, fiind stabilit primul termen de judecată în data de 10 mai 2016.

Surse judiciare au declarat, astăzi, pentru Mediafax, că judecarea cauzei nu are legătură cu extrădarea acestuia din Franţa şi că, în cazul în

care procedurile de extrădare nu vor fi finalizate, Gregorian Bivolaru va fi judecat în lipsă. ”Curtea de Apel Cluj a înregistrat, luni, dosarul în care Gregorian Bivolaru şi alte 19 persoane sunt judecate pentru trafic de persoane. Este vorba despre un apel la o sentinţă a Tribunalului Cluj din 2015 prin care Bivolaru fusese achitat într-un dosar de trafic de persoane, care este vechi, din 2007. Judecarea acestui dosar nu are legătură cu extrădarea lui Bivolaru din Franţa, dacă nu se vor finaliza procedurile de extrădare până în 10 mai, acesta va fi judecat în lipsă”, au spus sursele citate.

Tribunalul Cluj l-a achitat în februarie 2015 pe Gregorian Bivolaru în dosarul de trafic de persoane instrumentat de DIICOT şi în care acesta fusese trimis în judecată în 2007. Potrivit soluţiei judecătorilor Tribunalului Cluj, în dosarul de trafic de persoane instrumentat de DIICOT, Gregorian Bivolaru a fost achitat de patru infracţiuni, iar pentru alte şase infracţiuni de care era acuzat instanţa a dispus încetarea procesului penal, pe motiv că faptele s-au prescris. “Dispune achitarea inculpatului Bivolaru Gregorian de sub învinuirea comiterii infracţiunilor de constituire a unei organizaţii cu caracter fascist (…) având în vedere că fapta nu era prevăzută de legea penală, de promovare a ideologiei fasciste, rasiste sau xenofobe, având în vedere că fapta nu era prevăzută de legea penală (…). Dispune achitarea inculpatului Bivolaru Gregorian de sub învinuirea comiterii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei unui stat străin, având în vedere că art.1 al.1 din O.U.G. 112/2001, care sancţiona fapta de trecere ilegală a frontierei unui stat străin, a fost abrogat. (…) Dispune achitarea inculpatului Bivolaru Gregorian de sub învinuirea comiterii infracţiunii de trafic de persoane”, se arată în soluţia judecătorului.


Potrivit documentului citat, faptele pentru care judecătorul a dispus încetarea procesului penal pe motiv că s-au prescris sunt iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la discriminare, promovare a ideologiei fasciste, rasiste sau xenofobe, trecere ilegală a frontierei de stat, instigare la ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

În sentinţă se arată că instanţa a constatat că probele din dosar obţinute prin interceptările telefonice sunt nelegale. “Constată nelegalitatea probelor obţinute prin interceptările telefonice şi înregistrările audio şi dispune excluderea mijloacelor de probă constând în procesele-verbale de consemnare a convorbirilor inculpatului Bivolaru Gregorian, proceselor-verbale de percheziţie întocmite cu ocazia percheziţiilor efectuate în datele de 18 martie 2004, 19 martie 2004, 21 martie 2004, 22 martie 2004 şi 23 martie 2004 şi dispune excluderea din probatoriu a tuturor faptelor constatate şi obiectelor ridicate şi consemnate în procesele-verbale de percheziţie nelegale”, se mai menţionează în document.

Instanţa a constatat că şi rapoartele tehnico-ştiinţifice întocmite de Asociaţia Psihologilor din România şi de psihologii Luminiţa Petrescu şi Tudorel Butoi sunt nelegale.



Comenteaza acum

Alte stiri

20 septembrie 2018

Gorj: Un tânăr fără permis auto, ridicat de poliţie din trafic

Polițiști din Târgu Cărbunești au depistat miercuri în trafic un tânăr de 26 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe raza orașului, fără a poseda permis de conducere. În baza probatoriului administrat în dosar, având în

Sumarul ediției de marţi, 1 martie 2016

Actualitate

» Gregorian Bivolaru va fi judecat la Cluj în luna mai într-un dosar privind traficul de persoane
» Un copil a murit la bordul unui avion Lufthansa care efectua o cursă Shanghai-Munchen
» Ministrul Educaţiei despre retragerea titlului de doctor lui Ponta: “Dacă se putea, se făcea! “
» Jandarmii olteni au oferit mărţişoare şi flori femeilor
» Ministrul Justiţiei: CEDO ar putea obliga România să plătească 80 de milioane de euro pentru situaţia închisorilor
» Vâlcea: 1 Martie pentru participantele la trafic
» Procurorii DIICOT au identificat peste 130 de “cărăuşi de bani”
» Vâlcea: Se inaugurează Centrul Rezidențial pentru Persoane de Vârsta a III-a din Ostroveni
» Laptele din care a fost făcută brânza cu E-Coli, verificat
» Procurorii DNA au pus sechestru pe bunurile deputaţilor Voicu şi Păun
» A început Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2016

Dolj

» Prof. univ. dr. Florinel Bădulescu: „Nu este corect ce se întâmplă cu bolnavii“
» Sute de cupluri doljene se despart anual – Copiii nu sunt o armă în lupta cu soţul de care divorţaţi!
» Comuna Moțăței îmbracă straie moderne
» Școlile și disciplinele unde sunt profesori restructurați
» Adio autobuze, trăiască panseluţele!
» A început depunerea cererilor pentru subvenția APIA
» Copil cu dizabilităţi, scăpat de sub supraveghere
» A înjunghiat vânzătoarea ca să ajungă la închisoare
» Mariana Piţigoi Mărăcine: Cântecul îmi este prieten veşnic
» Dacă se vrea, se poate! – S-a prelungit programul la Caziere
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Mărţişoare din partea jandarmilor doljeni
» Mărțișoarele și florile au invadat Centrul Craiovei
» Craiova: Accident cu o victimă pe bulevardul 1 Mai
» Craiova: Programul de la ghişeul de eliberare a certificatului de cazier a fost prelungit
» Craiova: Bărbatul care a înjunghiat o vânzătoare a fost arestat preventiv
» Exporturile de bunuri la nivelul judeţului Dolj au deţinut 2,0% din valoarea exporturilor României
» Dolj: Acțiuni pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor și a activitătii de transport rutier
» Dolj: Cercetat pentru tăiere ilegală și furt de material lemnos
» După numărul şomerilor judeţul Dolj se situează pe primul loc pe ţară
» Poliţiştii locali au împărţit mărţişoare craiovencelor
» Dolj: Percheziții la persoane bănuite de furturi din locuințe
» După numărul şomerilor judeţul Dolj se situează pe primul loc pe ţară

Gorj

» Sediul Complexul Energetic Oltenia rămâne deocamdată la Târgu Jiu
» Gorj: Director din minerit, audiat de poliţie

Mehedinţi

» Opt persoane reţinute de poliţişti în urma percheziţiilor din Mehedinţi
» Acţiuni ale pompierilor mehedinţeni
» Reabilitarea Complexului Muzeului Regiunii Porților de Fier, pe ordinea de zi a CJ Mehedinţi

Vâlcea

» Accident între o mașină de Poliție și o Salvare pe Valea Oltului

Sport

» Lică: Trebuie să ne revenim
» Bani pentru a spăla ruşinea echipei de baschet Energia Târgu Jiu
» Pugiliștii craioveni, premiați la turneul „Mănuşa Carpaţi“
» Emil Săndoi pune presiune pe CSU
» Fotbal / Jucătorii echipei CSU Craiova au dăruit mărțișoare doamnelor și domnișoarelor
» Fotbal / Burleanu: Amicalul naționalei cu Spania se va juca pe Cluj Arena
» Fotbal / Programul complet al play-off-ului din Liga I

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Opinii

» Pe marginea prăpastiei

Top