16.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSalariul mediu net a ajuns la 2114 lei în decembrie 2015

Salariul mediu net a ajuns la 2114 lei în decembrie 2015

În luna decembrie 2015, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2930 lei, iar cel net a fost de 2114 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 196 lei (+10,2%), potrivit Institutului Naţional de Statistică. Între 2008-2015, salariul minim brut de bază a crescut de la 500 de lei la 1050 de lei. Acest lucru a dus la creşterea medie a salariilor, dar dacă ne uităm la grupele de salarii, cei mai mult au avut de câştigat cei cu salarii mari, unde ponderea salariaţilor s-a dublat. Nouă din 10 tineri de până în 25 de ani câştigă sub 1500 de lei brut. Salariile din extracţia petrolului au crescut faţă de 2007 cu peste 120%, la polul opus fiind salariile din tranzacţiile imobiliare care au urcat cu doar 16%.
Din totalul familiilor care locuiesc în mediul urban, cele de salariaţi reprezintă 49,0%, peste 25% (25,3%) din familiile de salariaţi locuiesc în mediul rural.
Numai în regiunile Vest şi Bucureşti-Ilfov cea mai mare parte a familiilor sunt conduse de persoane salariate. Ponderea gospodăriilor de salariaţi variază între 26,9% în Nord-Est şi 51,9% în Bucureşti-Ilfov.
Aproape jumătate din familiile de salariaţi (45,0%) au în întreţinere copii în vârstă de până la 18 ani.
Numărul mediu de salariaţi dintr-o familie este de numai 0,765, ceea ce înseamnă aproximativ opt salariaţi la zece gospodării.

Veniturile totale/familie sunt de aproape 3 ori mai mari în cazul în care capul familiei este absolvent al învăţământului superior faţă de cazul în care acesta a absolvit numai şcoală primară sau nu a absolvit nicio formă de învăţământ şi de 1,8 ori mai mari decât ale familiilor în care capul acesteia a absolvit învăţământul secundar.

Valorile cele mai mari alesalariului net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (5633 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1165 lei).

Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioada a anului precedent a fost de 114,4%.

În luna decembrie 2015, în majoritatea activităţilor din sectorul economic , nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare faţă de luna noiembrie 2015. Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale. De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net au fost influenţate în unele activităţi economice şi de încetarea contractelor de muncă/disponibilizările de salariaţi cu câştiguri salariale mici.
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:
– cu 43,9% în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură);
– între 35,5% şi 40,0% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, extracţia minereurilor metalifere, transporturi pe apă, activităţi de editare;
– între 21,5% şi 29,5% în transporturi aeriene, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, colectarea şi epurarea apelor uzate, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea altor mijloace de transport;
– între 15,0% şi 19,0% în industria metalurgică, fabricarea produselor farmaceutice de baza şi a preparatelor farmaceutice, extracţia cărbunelui superior şi inferior, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, captarea, tratarea şi distribuţia apei, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, telecomunicaţii, cercetare-dezvoltare, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, alte activităţi extractive.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţile auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii) (-6,1%), respectiv în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor (-2,3%).
În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în administraţia publică (+10,7%), învăţământ (+9,4%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (+4,0%) că urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS