scathd.com
boxfetish.net
extremeclip.net

Scapă de kilogramele adunate de sărbători fără a ţine un regim strict

8-jogging-iarna-parcul-tineretului


După mesele festive de sărbători ţi-e greu să te mai îmbraci cu o rochiţă mulată şi intri cu dificultate în blugi. Oricât te-ai fi abţinut, tot ai pus 2-3 kilograme de care ai vrea să scapi cât mai repede. Aşa că trebuie să faci sacrificii câteva zile. Fără să ţii un regim strict poţi să scapi de kilogramele acumulate.

Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să elimini din alimentaţie tot ce ai mâncat în exces în timpul sărbătorilor. Mai ales mâncărurile cu sos, prăjelile şi dulciurile. Chiar de-ar fi să îţi pui postit-uri în bucatarie sau la birou, nu te mai atinge de prăjituri, bomboane, ciocolată şi de niciun fel de alcool. Înlocuieşte carnea şi preparatele din porc cu alimente mai slabe (carne albă, peste), gătite la vapori, în cuptor sau pe grătar.

Pune un pic de ulei în salate şi încearcă să îl schimbi la fiecare masă: ulei de masline, de rapiţă, de nuci, scrie curademiere.ro. Condimentează mâncărurile din plin.

Nu sări peste micul dejun. Este greşită ideea că excesele alimentare dintr-o zi nu se depun dacă sari a doua zi peste micul dejun. Mănâncă pâine neagră, iaurt slab, fructe şi bea un ceai sau o cafea.

Respectă un echilibru alimentar. După un mic dejun sănătos, nu te arunca la prânz şi la cină asupra resturilor de mâncare de la sărbători.

La prânz mănâncă 100 g de carne slabă sau 150 g de peşte, cu o garnitură făcută din 150 g de paste integrale şi 200 g de legume.

La desert mănâncă un iaurt slab. Cantităţile sunt aproximative şi variază în funcţie de greutatea fiecăruia.


La cină mănâncă ceva uşor: o supă de legume sau o felie de şuncă de pui şi puţină brânză proaspată.

Nu mânca fructe la pranz sau la cină. Păstrează-le pentru gustări. Nu depăşi 300 g de fructe pe zi, ceea ce ar însemna cam două fructe.

Fă mişcare şi hidratează-te. Dacă te-ai aprovizionat cu ceaiuri de detoxifiere înainte de sărbători este momentul să le foloseşti. Jumătate de lămâie şi o linguriţă de miere într-un pahar cu apă călduţă, băute dimineaţa pe stomacul gol, fac minuni.

O plimbare în ritm alert sau un nou abonament la sală îţi va îmbunătăţi metabolismul, iar caloriile vor fi arse mai uşor.

Să îţi controlezi alimentaţia nu înseamnă că trebuie să stai tristă în faţa unei farfurii cu morcovi. Pregăteşte-ţi farfurii pe care să le priveşti cu plăcere şi variază felurile de mâncare. Vei reuşi mai uşor să ajungi la obiectivele pe care ţi le propui, dacă nu vei privi cele câteva zile de supraveghere a alimentaţiei ca pe un chin.

 



Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

17 noiembrie 2017

Peste 1200 kg legume și fructe confiscate de polițiștii craioveni

În urma derulării unei acțiuni pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilicite de comerţ din domeniul legume – fructe, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuate verificări și controale la 12 ...

Sumarul ediției de vineri, 2 ianuarie 2015

Actualitate

» Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Franţa au crescut cu 12,9% în 2014
» Suedia: Peste 1.000 de persoane au manifestat contra islamofobiei
» Trei morţi şi un rănit, într-un atac armat produs în Statele Unite
» Cum scapi cel mai repede de alcoolul din corp
» “Transformers: Exterminarea”, filmul cu cele mai mari încasări la nivel mondial în 2014
» Cea mai importantă sursă de venituri a Rusiei nu a fost afectată de sancţiunile UE
» Lupta contra traficului de persoane va fi o prioritate a UE
» Cancerul, cauzat mai mult de “ghinion”, decât de factorii ereditari sau stilul de viaţă
» Îşi va reveni vreodată Michael Schumacher?
» Peste 2.000 de şoferi, amendaţi în ultima zi din 2014
» Cel mai friguros loc de pe Pământ: satul din Rusia unde morții nu pot fi îngropați
» O fetiţă româncă în vârstă de doi a murit într-o gară din Franţa
» Cât plătesc românii pentru o vacanță și ce destinații aleg
» Accident grav pe pârtiile din Straja: copil de 13 ani, transportat de urgenţă la spital
» Doi români, inclusiv un copil, răniţi de petarde în oraşul italian Milano
» Risc crescut de avalanșă în Munţii Făgăraş şi Bucegi
» Aglomerație pe DN 1, pe Valea Prahovei
» Ce spune șeful BCE despre posibilitatea destrămării zonei euro
» Recensământul Republicii Moldova. În zece ani, populaţia a scăzut cu aproape jumătate de milion de locuitori
» Un român, capitanul unei nave-cargo, eliberat în Nigeria, după ce a fost ținut ostatic
» Cu cât crește factura la căldură din cauza gerului de afară
» Zece orașe care merită vizitate în 2015
» Cele mai aşteptate filme ale anului 2015
» CNAS: Cardurile de sănătate întoarse la casele de asigurări vor putea fi ridicate de către pacienți de la medicul de familie
» AirAsia: Alte opt corpuri neînsuflețite au fost recuperate de la locul prăbușirii avionului
» Manichiură primăvară-vară 2015: se poartă unghiile ușor șterse
» Trucurile bunicii pentru sănătatea ficatului
» Concertele anului 2015: De la Andre Rieu la Robbie Williams
» HARTA SALARIILOR în 2015
» Luni începe şcoala
» Numărul clienţilor care au dat băncile în judecată s-a dublat în 2014
» Mii de ultranaționaliști au defilat cu torțe la Kiev
» Marile muzee de artă pregătesc expoziții extrem de variate pentru 2015
» Din 2015, poți primi prin telefon informații despre legislația muncii și pensii
» Trei spitale regionale dintre care unul la Craiova, printre priorităţile Minsiterului Sănătăţii în 2015
» Cel mai violent oraș din lume. Cum trăiesc oamenii în locul unde 83% dintre decesele prin violență sunt provocate de arme de foc
» Eicopter prăbușit. Toţi cei aflaţi la bord au murit
» S-au “scumpit” amenzile
» Italia: O nouă navă fără echipaj şi cu 450 de imigranţi la bord e în pericol

Local

» Înşelaţi cu locuri de muncă în Anglia, 120 de persoane au luat cu asalt sediul Poliţiei Vâlcea

Dolj

» Dolj: Şoferi sub influenţa băuturilor alcoolului depistaţi în trafic
» Cauza incendiul de la Policlinica Spitalului Orășenesc Segarcea, scurtcircuitul electric
» Persoane fără adăpost ajutate de poliţiştii craioveni
» Incendiu în Parcul Nicolae Romanescu
» Cauza incendiului de la Spitalului Segarcea, încă nestabilită

Sport

» Tenis – Tomas Berdych a câştigat turneul demonstrativ de la Hua Hin
» Fotbal – Liviu Ciobotariu este noul antrenor al echipei ASA Târgu Mureş
» Fotbal – Mutu se va antrena de luni cu Fiorentina
» Baschet (m): Krstanovic nu mai vrea să continue la SCM-U Craiova – UPDATE
» Fotbal – Liverpool îşi va „pierde” jucătorul-simbol

Top