15.6 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateS-au găsit bani pentru nordul județului

S-au găsit bani pentru nordul județului

\n

Pentru multe localități din nordul județului Dolj s-au alocat bani pentru infrastructură.

În comuna doljeană Carpen, localnicii nu vor mai trăi de acum încolo cu teama inundațiilor. În această primăvară, zeci de gospodării, școala și grădinița din satul Cleanov au fost afectate de furia apelor, când, din cauza ploilor abundente, râul Desnățui s-a revărsat. Acum, autoritățile centrale au găsit și alocat fondurile necesare lucrărilor de regularizare a cursurilor de apă și de amenajare a sistemelor de apărare împotriva inundațiilor. „După ce am trecut prin câte am trecut în primăvară, cu inundațiile au venit, în sfârșit, banii. Guvernul a alocat fonduri pentru lucrările de la râul Desnățui. Lucrările au demarat, ajutăm și noi pentru defrișarea zonei de vegetație și tăierea ierburilor cu cele 150 de persoane care beneficiază de ajutor social“, a precizat, pentru GdS, primarul comunei Carpen, Ștefan Vasilică. Într-adevăr, în luna mai 2014, când au fost inundate 35 de gospodării din satul Cleanov, reprezentanții guvernului, prezenți la fața locului, au promis că vor fi alocați, din fondul de rezervă, aproximativ 20 de milioane de lei, atât cât au fost evaluate de către Administraţia Naţională „Apele Române“ lucrările de regularizare a cursurilor de apă şi de amenajare a sistemelor de apărare împotriva inundaţiilor în toată zona de la graniţa judeţelor Dolj şi Mehedinţi.

La Botoșești-Paia
se pietruiește Drumul Județean 606E

Drumul Județean 606E Botoșești Paia – Pietroaia, cu o lungime de 25 km, este coșmarul localnicilor, dar și al celor care trec prin Botoșești-Paia. Este plin de gropi, iar pe alocuri  bucăți de asfalt aruncate la întâmplare sunt amestecate cu pământ. Primarul Ion Moraru spune că, din cauza drumului, investitorii pleacă din localitate, iar tinerii ajung mai greu aici. Din 2005 nu s-a mai pus nici o lopată de pietriș pe acest drum. Abia acum, după ce s-a făcut vâlvă în mass-media cu privire la situația Drumului Județean 606E, au venit și banii. „Pot spune că sunt în al nouălea cer. Pentru localitatea noastră este o mare realizare că Drumul Județean 606E se pietruiește. Au fost alocate fonduri și vor fi pietruiți peste 20 km de drum. Așteptăm de foarte mult timp această investiție. Este cea mai mare realizare“, susține primarul localității doljene Botoșești-Paia, Ion Moraru.

Grădință nouă
la Scaești

Din toamnă, cei 45 de micuți din localitatea doljeană Scaești își vor desfășura activitatea școlară într-o clădire nou. Localul a fost ridicat din fonduri europene. „Grădinița era într-o clădire insalubră. Acum avem o locație nouă, făcută pe fonduri europene. Noi avem obligația să finalizăm infrastructura, adică să  facem aleile, centrala, rețeaua de apă, locul de joacă. Banii vor veni de la bugetul local. Ne mai putem lăuda și cu o altă realizare. Am schimbat toate lămpile de iluminat de pe strada principală, în sensul că am renunțat la becurile clasice destul de costisitoare ca și consum și le-am înlocuit cu leduri. Proiecte avem, să avem și buget“, spune primarul comunei Scăești, Barbu Calotă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS