10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGesturi la Târgu Jiu în memoria lui Sergiu Nicolaescu

Gesturi la Târgu Jiu în memoria lui Sergiu Nicolaescu

Memoria regizorului Sergiu Nicolaescu, decedat la început de an, va fi cinstită la Târgu Jiu prin mai multe gesturi de onoare dedicate unuia dintre foştii fii ai oraşului lui Brâncuşi. Autorităţile din Târgu Jiu se gândesc să îi ofere cineastului decedat la 82 de ani o stea pe Aleea Personalităţilor, inaugurată anul trecut în centrul civic al oraşului. Prima stea încrustată într-o placă de granit i-a revenit lui Constantin Brâncuşi, care dă şi numele bulevardului ce traversează zona dintre Parcul Central şi centrul pietonal. Tot în memoria lui Sergiu Nicolaescu, consiliul local are în vedere ca o stradă din municipiu să poarte în viitor numele celui care recent a primit din partea autorităţilor din oraş titlul de Cetăţean de Onoare. Sergiu Nicolaescu a şi fost prezent la începutul lunii decembrie 2012 la Târgu Jiu pentru a-şi primi distincţia.

Cinematograful îi poartă numele

În momentul în care i-a fost înmânat titlul, Sergiu Nicolaescu declara că nu se mai gândeşte la nici un proiect, întrucât vârsta nu îi mai permite. De asemenea, regizorul a amintit faptul că mormântul părinţilor săi se află în Cimitirul Municipal din Târgu Jiu şi că este mândru că s-a născut la Târgu Jiu şi că este gorjean. Tot în cadrul şedinţei festive a consiliului local, cineastul şi-a manifestat regretul că nu are urmaşi, însă a menţionat că în urma sa vor rămâne filmele pe care le-a realizat. Tot la Târgu Jiu a fost inaugurat de către RomâniaFilm şi Primăria Târgu Jiu Cinematograful „Sergiu Nicolaescu“, prin modernizarea fostului Cinema „Victoria“. La festivitatea de tăiere a panglicii a fost de faţă şi regizorul, care s-a declarat emoţionat că cinematograful din municipiu îi va purta numele. Pe firma de la intrarea în cinematograf se află şi o fotografie a lui Sergiu Nicolaescu.

Cinematograful „Sergiu Nicolaescu“, în doliu

Angajaţii Cinematografului „Sergiu Nicolaescu“ din Târgu Jiu au aşezat un doliu la intrarea în instituţie. De asemenea, în partea dreaptă a uşii de la intrare, salariaţii cinematografului şi trecătorii au pus lumânări aprinse în memoria regizorului Sergiu Nicolaescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS