7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSăptămâna perfectă

Săptămâna perfectă

Există o zi perfectă pentru a face sex? Din câte se pare da, iar aceasta este joi, informează tgcom.it. Cel puţin aceasta este părerea cuplurilor care au participat la un sondaj realizat de revista britanică Wich?. Participanţii la sondaj nu au fost solicitaţi doar să desemneze ziua perfectă pentru a întreţine raporturi sexuale. Sondajul le cerea respondenţilor să menţioneze pentru fiecare zi a săptămânii activitatea ideală, ţinând cont de diferite aspecte ale vieţii cotidiene. Astfel, s-a descoperit că ziua de luni este perfectă pentru achiziţionarea unui aparat de fotografiat, marţea este ziua ideală pentru a zbura cu avionul având în vedere tarifele reduse şi, în acelaşi timp, este şi ziua perfectă pentru a lua cina în oraş. Miercurea este ziua cea mai bună pentru a cere o mărire de salariu, cel puţin aşa afirmă şapte din zece manageri. Tot miercurea este ziua ideală pentru a face shopping. Ziua de vineri a fost desemnată drept ziua perfectă pentru a vinde casa, dar şi pentru a te căsători. O explicaţie a popularităţii zilei de vineri pentru căsătorie ar fi faptul că preţurile de organizare a ceremoniei sunt chiar şi cu 50% mai mici în această zi, în comparaţie cu sâmbătă sau duminica. În fine, miercurea este ziua perfectă pentru a finaliza cu succes o licitaţie pe eBay, având în vedere că în această zi sunt prezenţi mai mulţi cumpărători dispuşi să participe. Revenind la ziua de joi, cercetătorii de la London School of Economics sunt siguri că aceasta este ziua perfectă pentru a întreţine raporturi sexuale, de preferinţă dimineaţa, având în vedere beneficiile acestuia pentru sănătate. Sexul utilizează toate grupele de muşchi din corp şi oferă inimii şi plămânilor un exerciţiu aerobic perfect şi, mai mult decât atât, determină arderea a aproximativ 300 de calorii/oră. Ca să nu mai vorbim de faptul că hormonii fericirii eliberaţi în timpul unei partide de sex dimineaţa vă vor ajuta să treceţi mult mai uşor peste agitaţia zilei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS