12.8 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateDespăgubiri mici pentru autostrada Fordului

Despăgubiri mici pentru autostrada Fordului

Exproprierile pentru Centura de Sud a Craiovei se vor face la preţurile existente în grila notarilor

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a lansat, zilele trecute, anunţul de deschidere a licitaţiei de execuţie pentru primul tronson din Centura de Sud a Craiovei, cunoscut drept „autostrada Fordului“. Drumul va porni de la Cârcea, de pe DN 6, şi se va intersecta cu DE 65, la kilometrul 9, dincolo de Peugeot, unde va fi construit un sens giratoriu. Până în iunie trebuie să înceapă lucrările, afirmă specialiştii de la CNADNR, ceea ce arată că până atunci se vor plăti despăgubirile proprietarilor de terenuri.

Exproprieri la preţul… notarilor

Potrivit CNADNR, exproprierile se vor face în maximum două luni, după ce a apărut noua lege a exproprierilor. Potrivit acesteia – Legea nr. 255/2010 -, în prima fază nu mai există negocieri între stat şi proprietarii de terenuri. Un evaluator stabilit de CNADNR efectuează o expertiză a terenurilor, stabilind un preţ foarte apropiat de cel existent în grila notarilor (preţul nu poate fi mai mic decât cel din grilă, dar nici cu mult mai mare). Legea nr. 255/2010 spune la articolul 11 că preţurile terenurilor vor fi luate, practic, din grila notarilor: „(8) Raportul de evaluare se întocmeşte avându-se în vedere expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77^1 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare“. Potrivit unor notari doljeni, terenurile intravilane din Pieleşti şi Cârcea figurează în grilă la un preţ de 6 lei pe metrul pătrat, în timp ce acelea situate în extravilan au preţul de un 1 leu pe metrul pătrat. CNADNR a explicat, în exclusivitate pentru GdS, că lungimea tronsonului ce va fi scos la licitaţie este de 6,3 kilometri, dar că „vor fi afectaţi de această construcţie 335.000 de metri pătraţi de teren din zonă“. Cei mai mulţi deţinători de terenuri au cumpărat pământul cu 3, 5 sau chiar 11 euro pe metrul pătrat, în timp ce statul îi despăgubeşte cu sume apropiate de 1,2 euro pe metrul pătrat (6 lei).
Primarul comunei Pieleşti, Dan Viorel Dică, a spus că terenul pe unde va trece Centura de Sud este, în mare parte, intravilan: „Pe la mijlocul centurii este terenul primăriei. Avem acolo patru hectare. Deci, banii din exproprieri vor veni la primărie şi vrem să facem un târg de săptămână în zonă. Dar mai sunt proprietari particulari şi la Pieleşti şi Cârcea“. Edilul a mai spus că au teren în zonă Iulian Siclitaru, Naziana Slotea, dar şi alţi particulari.

Instanţa poate decide preţul

Compania de Autostrăzi susţine că, în baza noii legi, vor exista trei faze ale exproprierilor. În prima fază, evaluatorii stabilesc preţul, în funcţie de grila notarilor, iar banii le intră în conturi, timp în care pe terenuri intră buldozerele. Deci încep lucrările. În faza a doua, se perfectează actele la primării: probleme cu titlurile de proprietate, succesiuni etc. În faza a treia, acei proprietari de terenuri care nu sunt mulţumiţi de preţul pe care l-a achitat statul pot contesta sumele în instanţă. Ei pot face propria lor expertiză, care să ţină cont de preţul pieţei şi din care ar putea rezulta preţuri mult mai mari decât sumele iniţiale plătite de stat. Dacă instanţa decide că terenul face 5-10 euro pe metrul pătrat, atunci statul îi va plăti omului suma cerută. CNADNR spune că există precedent: persoane care au câştigat în instanţă sume de două-trei ori mai mari decât oferta iniţială a statului. Astfel, 10.000 de metri pătraţi (un hectar) vor face 60.000 de lei în intravilan şi 10.000 de lei în extravilan.

Traseul „autostrăzii Fordului“

CNADNR a transmis GdS, în urmă cu ceva vreme, traseul primului tronson al Centurii de Sud: „Varianta de ocolire a Craiovei porneşte din DN 6 km 21+850, înainte de localitatea Cârcea, traseul fiind alcătuit din curbe cu raze cuprinse între 1.000 şi 1.150 de metri, corespunzătoare unei viteze de 100 de kilometri pe oră. Traseul proiectat ocoleşte o zonă nou-construită (cartierul Magnolia – n.r.) şi se continuă printr-un pasaj denivelat ce trece peste o cale ferată neelectrificată, Craiova – Slatina – Piatra Olt. Revenirea în DN 65 a variantei de ocolire a Craiovei se face în zona kilometrului 9+360, printr-o intersecţie giratorie. În acelaşi timp, de la poarta fabricii Ford şi până la punctul de plecare al ocolitoarei din DN 6 (la Cârcea) se va construi o bretea, cel mai probabil pe două benzi pe sensul de mers.
Valoarea lucrărilor pentru primul tronson este de 43,2 milioane de lei, din care 69,25% de la Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), iar 30,75% de la guvern.

Patru benzi şi parcări pentru Ford

Şeful Biroului Reabilitări Drumuri din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova, Dumitru Palada, a precizat, pentru GdS, că „autostrada Fordului“ va fi construită pe patru benzi, cu parcări uriaşe pentru tirurile celor de la Ford.
De asemenea, „drumul va avea o lăţime de 17 metri, plus un acostament de 1,5 metri de fiecare parte. Vor fi construite două parcări imense pe la jumătatea traseului, fiecare având 7.000 de metri pătraţi.
Parcările vor fi ca în Occident, dotate cu toate utilităţile, băi cu duşuri etc. Va fi o parcare pe dreapta şi una pe stânga şi se vor construi pe suprafeţe mai mari decât cele două parcări prevăzute pe ruta Alexandria-Craiova care vor avea 4.000 de metri pătraţi fiecare“, a menţionat Dumitru Palada. 


Începe şi tronsonul al doilea

Tot anul acesta este planificat să înceapă şi al doilea tronson al Centurii de Sud a Craiovei, care va face legătura cu drumul Craiova-Calafat. „Acest tronson va face inelul complet al centurii şi va lega Cârcea de Malu Mare, Preajba şi Podari (Branişte), unde se va intersecta cu drumul Craiova-Calafat. Lungimea acestui tronson va fi de 13 kilometri“, a precizat Dumitru Palada, reprezentantul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

14 COMENTARII