10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFermierii, condiţionaţi să se înscrie la Registrul Comerţului

Fermierii, condiţionaţi să se înscrie la Registrul Comerţului

Începând de luni, fermierii doljeni care nu s-au înregistrat ca persoane fizice auto-rizate (PFA) sau ca întreprindere individuală sau familială riscă să nu-şi mai poată vinde produsele agricole în piaţă şi nici să atragă fonduri europene.

Potrivit legislaţiei în vigoare, persoanele fizice pot desfăşura activităţi economice individual şi independent, ca persoane fizice autorizate; fie ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale; fie ca membri ai unei întreprinderi familiale. Astfel, producătorii agricoli care încă îşi desfăşoară activitatea în baza unei autorizaţii de persoane fizice nu-şi vor mai putea vinde produsele începând de luni. Asta, deoarece autorizaţiile respective vor fi radiate. „Conform legislaţiei în vigoare (OUG nr. 44/2008), fermierii ar fi trebuit să vină la ORC şi să-şi preschimbe certificatele de PF (Persoană Fizică) în certificate de PFA (Persoană Fizică Autorizată)“, a declarat Oana Dincă, directorul coordonator al Oficiului Registrului Comerţului (ORC) Dolj, care a explicat că fermierii care voiau să acceseze fonduri europene ar fi trebuit să fie înregistraţi la ORC, nefiind suficientă doar autorizaţia emisă de autorităţile publice locale. În plus, această trecere va permite impozitarea corectă a veniturilor rezultate din comercializarea produselor din micile ferme. „Fermierii au avut la dispoziţie doi ani, care se încheie pe 25 aprilie 2010, pentru a face trecerea“, a adăugat Oana Dincă.

Noua înfiinţare costă 150 de lei

Persoanele care nu au reuşit să facă trecerea până la această dată vor rămâne fără autorizaţii, care vor fi radiate. „Acestea vor fi nevoite să facă o nouă constituire (fie ca PFA, fie ca întreprindere individuală sau întreprindere familiară, acestea din urmă dând posibilitatea întreprinzătorului să aibă angajaţi)“, a precizat Oana Dincă. În acest sens, fermierii vor fi nevoiţi să aducă la ORC Dolj, printre altele, dovada rezervării denumirii, dovada calificării, dovada de notorietate (că e cunoscut ca producător), precum şi un act cu privire la existenţa unui spaţiu în care-şi desfăşoară activitatea. Noua constituire costă 150 de lei şi durează aproximativ trei zile lucrătoare.

Nemulţumiri în rândul micilor producători

Chiar dacă legea este în vigoare de doi ani, micii producători sunt extrem de nemulţumiţi de faptul că din 25 aprilie nu îşi vor mai putea vinde produsele decât dacă sunt înregistraţi la Registrul Comerţului. „Efectul imediat al aplicării OUG nr. 44/ 2008 este acela că producătorul agricol mic nu va mai putea să îşi desfacă producţia în pieţe şi târguri dacă nu este înregistrat la Registrul Comerţului ca persoană fizică autorizată, întreprindere individuală sau familială, determinând astfel micul producător să îşi vândă producţia intermediarilor şi facilitând profitul uşor al acestora şi sărăcirea ţăranului“, a declarat Niculae Ştefan, preşedintele Federaţiei AGROSTAR, care are peste 38.000 de membri. Acesta şi-a exprimat îngrijorarea faţă de efectele aplicării în agricultură a Ordonanţei, în contextul în care „nu se mai alocă nici un fel de sprijin de la bugetul de stat producătorilor agricoli, iar subvenţiile se plătesc cu mari întârzieri“. „Federaţia AGROSTAR consideră că Ministerul Agriculturii şi Dezvotării Rurale (MADR) ar trebui să elaboreze un act normativ prin care să excepteze de la aplicarea prevederilor ordonanţei micii producători agricoli“, a mai sugerat acesta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII