21.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateBăncile vor introducerea deductibilităţii la creditele ipotecare

Băncile vor introducerea deductibilităţii la creditele ipotecare

Bancherii au propus Ministerului Economiei şi Finanţelor subvenţionarea dobânzii la creditele acordate întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), care ar putea fi afectate puternic de criza economică, şi deductibilitatea ratelor plătite la creditele ipotecare, a afirmat preşedintele ARB, Radu Gheţea.
Oficialul Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) spune că foarte multe IMM-uri ar putea să falimenteze, în condiţiile în care criza financiară se suprapune peste eforturile acestor societăţi de a se conforma cerinţelor Uniunii Europene.
Gheţea susţine, de asemenea, ideea înfiinţării unui sistem de garantare, prin care să fie protejate IMM-urile, în aceste momente de scădere a activităţii economice. El apreciază că asta ar trebui să fie una dintre priorităţile Guvernului, informează Mediafax.
Preşedintele ARB a mai arătat că bancherii au solicitat reducerea TVA la cumpărarea unei prime case până la 1,5%, arătând că o astfel de măsură oferă un confort sporit băncilor şi o protecţie faţă de eventuale scăderi ale pieţei.
Mai mult, bancherii consideră oportună şi introducerea deductibilităţii la creditele ipotecare.
"Acesta este motorul care poate să ţină economia în mişcare. Creditul ipotecar, în condiţii în care în România reprezintă sub 10% din totalul creditului neguvernamental, este departe de a fi un pericol", a explicat Gheţea la seminarul EU-Cofile organizat la Sinaia de Alpha Bank, BNR şi Asociaţia Română a Băncilor (ARB).
El a mai arătat că trezoreria statului funcţionează ca o bancă şi blochează foarte multe sume, care nu sunt folosite în creditare. Gheţea susţine că Trezoreria ar putea funcţiona şi fără "propria bancă", iar mutarea conturilor în băncile comerciale ar aduce lichiditate semnificativă pentru creditarea economiei reale.
În ceea ce priveşte măsurile solicitate Băncii Naţionale a României, Gheţea recunoaşte că înţelegerea cu autoritatea de reglementare a fost ca prima analiză asupra efectelor noului regulament de creditare a populaţiei să fie realizată la trei luni după intrarea în vigoare a acestuia. El apreciază că în octombrie încetinirea creditului nu a reprezentat un efect exclusiv al noilor norme.
"Cred că în octombrie am avut un vârf de influenţă al crizei internaţionale, creditul a fost foarte puţin practicat şi dobânzile au fost uneori aberante. S-au făcut şi unele greşeli de către bănci în momente de criză şi s-a ajuns să se creeze această tensiune între clienţi şi bănci, presă şi bănci exact când nu ne trebuia", a afirmat Gheţea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII