19.5 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNici la bal, nici la spital

Nici la bal, nici la spital

Degeaba medicii sunt buni, degeaba îşi tratează ei cu profesionalism pacienţii, degeaba cazuri fără speranţă venite din tot oraşul şi-au găsit aici leacul. Imaginea acestei clinici – şi vorbim, bineînţeles, de gardul vopsit, căci el se vede înainte de toate – este deci departe de a inspira încredere.

Aşa cum spuneam săptămâna trecută, există în acest oraş o clinică de pediatrie de care mulţi nu ştiu, dar şi mai mulţi se feresc. Motivele sunt simple: clinica în discuţie nu este un spital – aşa cum s-a promis – la care copiii să vină pentru orice afecţiune sau semn de boală, cum ar fi firesc să se întâmple, alergând între alte zeci de secţii şi medici de pe cuprinsul Craiovei. Părinţii nu se înghesuie să-şi interneze copiii aici din cauza dotărilor minime şi a specializărilor puţine.

 

Aparate care pun în pericol şi pacienţii, şi personalul

 

Să începem bunăoară cu parterul. Ca tot restul spitalului, sclipeşte de curăţenie şi vopsea nouă. Dincolo de uşi însă, aparatele – curate şi ele, desigur, căci vorbim de o clinică respectabilă, unde principiul curăţeniei este pe primul plan – poartă cu mândrie urmele de neşters ale vechimii. Aparate care, de la atâta uzură, nu mai pot efectua investigaţiile cu precizie, dar care sunt singurele cu care Spitalul Nr. 2 „Filantropia“ şi-a învrednicit clinica de pediatrie.

„M-am angajat aici acum 11 ani, iar aparatele erau vechi încă de atunci. Şi tot cu ele încercăm să lucrăm şi astăzi“, zâmbeşte resemnată Cristina Onescu, biolog în laboratorul clinicii, arătând pe masa îmbrăcată în faianţă un aparat cu vârstă imprecisă. „Acesta este un spekto-fotometru, care se folosea acum peste 40 de ani la citirea analizelor, celălalt o centrifugă mai bătrână: a împlinit o jumătate de secol. Astăzi nimeni nu se mai bazează pe ele, sunt depăşite. În spitalele care se respectă, analizele se citesc cu aparatură electronică de fidelitate maximă. Clinica noastră nu dispune însă decât de aparatele casate în spitale şi aduse apoi aici“, explică biologul Onescu.

În încăperea de alături, doi medici schimbă lamelele unui microscop de fier, albastru, de acum două generaţii.

„E mai bătrân decât noi, săracul, dar face şi el ce poate…“, spune dr. Mirela Corniţescu, prea obişnuită cu metodele de lucru pentru a se mai plânge. „În lipsa unor aparate adecvate, lucrăm după vechile «numărători în cameră» – ceea ce înseamnă că intrăm în contact direct cu pipeta, cu analizele recoltate, punându-ne pe noi în pericol, dar şi pe copii. Nu există venojecte pentru recoltă aici, nu există medii de cultură pentru bacteriologie. Din această cauză, analizele nu pot fi precise şi nu de puţine ori trimitem mămicile să efectueze analizele copiilor în oraş, la policlinici particulare“.

 

Cereri fără răspuns

 

Mai sus, la etajul doi al clinicii, la cabinetul cu specializare ORL, aceeaşi situaţie ca şi la Serviciul ambulator. O realitate inacceptabilă pentru un oraş european, aşa cum se vrea Craiova: aparatura prea bătrână şi prea uzată ţine copiii la distanţă şi îngreunează serios activitatea peersonalului medical. Iar această situaţie se pare că nu îngrijorează pe nimeni.

„În luna iulie a acestui an, am înaintat conducerii Spitalului Clinic Municipal «Filantropia» o adresă în care menţionam toate lipsurile care împiedică funcţionarea actului medical la parametri optimi. Am explicat astfel situaţia deplorabilă a laboratorului care dispune, la această oră, de o aparatură care, în unele cazuri, ar fi interzisă prin lege, datorită erorilor pe care le poate furniza în diagnostic. De asemenea, am amintit slaba dotare a cabinetului de radiologie, care deţine un singur aparat Roentgen, a cărui uzură poate duce la scăderea siguranţei de exploatare, dar şi la iradierea bolnavilor. Aceste probleme au fost agravate prin mutarea Ambulatorului de specialitate de Pediatrie în aceeaşi locaţie, clinica noastră – ambulatorul folosind aceleaşi aparate, deja uzate. Din nefericire, nu am primit nici un răspuns la problemele ridicate de noi. Singura care a beneficiat de oarece atenţie a fost farmacia. În rest, am rămas tot Cenuşăresele Craiovei“, declară prof. dr. Dumitru Bulucea, şeful Clinicii de Pediatrie.

 

Din nou: de ce nu spital?

 

Unica rezolvare a acestei situaţii este, aşa cum apreciază profesorul Bulucea, transformarea amintitei clinici în spital. Având personalitate juridică, acesta ar putea solicita în mod direct ministerului finanţarea necesară unei dotări adecvate şi ar soluţiona cu siguranţă toate neajunsurile actuale. Proiectul pentru înfiinţarea spitalului de copii – înaintat la începutul anului 2006 – a rămas, de asemenea, fără răspuns. Şi, aşa cum apreciază Ştefan Popescu, director adjunct al Autorităţii de Sănătate Publică Dolj, nu prea are şanse să rămână altfel.

„Deocamdată, prioritatea noastră este alta: suntem în negocieri pentru construirea Spitalului Regional, unul dintre proiectele de strategie ale ministerului. Vom face din două spitale trei. Din Spitalul Judeţean de Urgenţă şi Spitalul Municipal «Filantropia» 860 de paturi vor merge la Regional. Vom vedea ce va rămâne şi cum le vom grupa. Există varianta de a aduna la un loc toate secţiile de pediatrie existente în oraş, probabil tot într-o clinică. Dar nu într-un spital de copii! Acest lucru este exclus în viitorul apropiat, în primul rând pentru că nu avem spaţiul adecvat pentru el. Iar actuala clinică de pediatrie nu poate asigura spaţii necesare amenajării cabinetelor de chirurgie, de ortopedie, a sălilor de operaţii etc.“, dă verdictul adjunctul ASP Dolj, reprezentantul în teritoriu al Ministerului Sănătăţii Publice.

 

Un război mare cere victorii mici, dar multe

 

Ieri, s-a desfăşurat o şedinţă a conducerii Spitalului Nr. 2 „Filantropia“. În cadrul acesteia, s-a aprobat – în sfârşit! – o infimă părticică din adresa trimisă acum câteva luni de prof. dr. Dumitru Bulucea.

„S-a hotărât: mâine dimineaţă (azi – n.r.) va pleca de la noi spre Clinica de Pediatrie un analizor semiautomat de biochimie. Nu este automat, aşa cum ar fi firesc pentru un spital municipal, dar mai mult noi nu am putut face. De asemenea, spitalul a aprobat un program de lucru suplimentar, de câte patru ore, sâmbăta şi duminica, al unui medic şi al unei asistente din cadrul laboratorului clinicii, pentru a putea efectua analizele copiilor din ambulator… Este puţin pentru câte nevoi are clinica, ştim asta. Anul trecut, am cerut ministerului două aparate automate, dar nu le-a acceptat. Vom încerca şi anul viitor, şi peste doi ani…“, a spus ec. Mihai Coman, directorul Spitalului Municipal Nr. 2 „Filantropia“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU