Se mai încheie un an în care visul unui spital de copii în Craiova rămâne tot neconcretizat. Încă un an în care, riscându-şi vieţile, părinţi şi copii fac curse nebune între spitale, secţii şi zeci de doctori. Încă un an în care, din motive, să zicem, de neînţeles, Craiova rămâne singurul dintre oraşele importante ale ţării care nu are spital pentru copii.
Astăzi i-a fost mai bine. Ba chiar foarte bine, dacă ar fi să se ia după pofta de mâncare cu care s-a trezit încă de dimineaţă. Şi mai ales după cheful de joacă. Nu se mai jucase de trei săptămâni! Adică de când se îmbolnăvise şi începuse să meargă aproape zilnic la spital. Şi nici măcar la acelaşi: de fiecare dată, când starea i se agrava, părinţii îl duceau în alt loc, la alt medic. Şi fiecare i-a pus alt diagnostic, i-a administrat alt tratament. La ultimul, nici nu se mai ţinea pe picioare – a fost dus pe braţe. Din fericire însă, abia aici şi-a revenit. Câte puţin în fiecare zi, timp de o săptămână. Până acum, când s-a simţit aproape ca înainte, cu poftă de mâncare şi de joacă. Aproape vindecat!
Din spital în spital, pe pielea pacientului
Într-unul dintre saloanele de la etajul unu al Clinicii de Pediatrie (aflată încă în cadrul Spitalului Clinic Municipal Filantropia), un băieţel de trei ani se zbenguie vioi sub ochii bunicii. Din când în când se mai opreşte să-şi privească „fluturaşul“ de la mână: o batistă care susţine branula pentru perfuzii. Pentru că nu-l mai doare mânuţa şi nici o altă parte a corpului, băiatul îşi pierde repede interesul şi o ia de la capăt cu joaca. Îl cheamă Antonio Davidescu şi a fost internat aici în urmă cu o săptămână. Adus în stare foarte gravă, după ce a străbătut un lung şir de spitale şi a mers la mulţi doctori care nu au reuşit să-i pună un diagnostic corect, dar i-au prescris nenumărate tratamente, copilul a făcut rapid investigaţiile necesare de la clinică. La numai o zi după administrarea tratamentului de către prof. dr. Dumitru Bulucea, a apărut primul semn de ameliorare a bolii. Iar în decurs de o săptămână, Antonio s-a vindecat aproape complet, spre bucuria părinţilor, care îşi pierduseră orice speranţă.
„A refuzat consultaţia, să nu se supere şeful…“
„A fost foarte grav. E greu de descris starea în care l-am adus aici“, povesteşte Mihaela Davidescu, mama copilului. „Şi totul, de la o simplă răceală, cum mi-au zis la început… Pentru că acestea au fost semnele iniţiale: îi curgea nasul şi făcuse febră. 39 cu 3… L-am dus întâi la medicul de familie, care i-a pus diagnosticul de rinită şi i-a prescris un antibiotic. După două zile, pentru că nu îi scădea temperatura, am mers la Urgenţă. Aici i-au prescris alt medicament – Cefort -, un antibiotic foarte puternic, care trebuia luat la 24 de ore. Alte trei zile de tratament, fără nici un rezultat. Dimpotrivă, copilul meu se simţea din ce în ce mai rău… În ultima seară, chiar am rugat-o pe doctoriţa de gardă Pintilie să-l consulte mai amănunţit. M-a refuzat, spunându-mi că s-ar supăra şeful de secţie dacă ar afla că se ocupă altcineva“, povesteşte doamna Davidescu nenumăratele peripeţii prin care a trecut cu copilul prin spitale.
Cinci tratamente în trei săptămâni
„În cele din urmă am revenit la medicul de familie, care ne-a trimis la ORL – Antonio se simţea din ce în ce mai rău, nu mai mânca şi abia se ţinea pe picioare. De la ORL (care era, de fapt, un cabinet particular, deci cu plată) ne-au dat alt tratament, evident, pentru otită. După o zi de tratament fără semne de ameliorare, am decis să mergem la Spitalul nr. 3. Ne-am internat şi aici, iar după alte analize ne-au spus că nu este de competenţa lor şi că trebuie să-l transferăm pe copil la Spitalul nr. 2, la Clinica de pediatrie a domnului doctor Dumitru Bulucea. Am ajuns, în sfârşit, aici, după două săptămâni de curse infernale. Îl duceam pe băiat pe braţe. Era foarte rău, nu mai mânca şi plângea de durere. Eram disperată… Diagnosticul domnului doctor a fost cel bun: purpură anafilactoidă şi semne de infecţie microbiană severă. După numai prima zi de tratament, copilul meu a început să-şi revină. Acum, după o săptămână, este aproape vindecat. Şi într-un singur loc, unde puteam să venim de la început, dacă ştiam…“.
Craiova – singurul oraş fără spital de copii
Un astfel de circuit a devenit deja o obişnuinţă pentru părinţii şi copiii din Craiova. De obicei, aplează la serviciul de urgenţă, care îi trimite în secţiile de pediatrie din toate cele trei spitale craiovene. De multe ori, lucrurile se complică şi, neavând posibilitatea de a merge la un singur spital de copii care să aibă toate specializările, copiii şi părinţii sunt trimişi de la un medic la altul, de la un spital la altul. Tratamentele se schimbă în funcţie de fiecare, iar copiii sunt aruncaţi dintr-o parte în cealaltă ca nişte mingi de ping-pong.
Această situaţie o cunoaşte cel mai bine prof. dr. Dumitru Bulucea, şeful Clinicii de pediatrie a Spitalului nr. 2 „Filantropia“ din Craiova.
„Am rămas cu acest circuit prost de acum 40 de ani, care nu poate face faţă situaţiilor grave. Nu contestă nimeni priceperea doctorilor din secţiile de pediatrie, însă, atunci când apar situaţii neprevăzute, cum a fost cazul prezentat anterior, un spital de copii ar simplifica mult problemele. Sunt copii tuberculoşi pe care nu-i ştie nimeni sau cu alte boli infecţioase, care sunt trimişi pe la nenumăraţi doctori, intrând astfel în contact şi cu persoanele adulte. Iar în timp, chiar şi acele secţii de copii, din lipsă de paturi în spitale, au fost invadate de adulţi. Este o situaţie anormală – se pot pierde vieţi pe drumurile dintre spitale. Toate oraşele din ţară au spitale de copii, iar cele care nu au avut până în ’89 s-au transformat din clinicile de pediatrie. Nu mai vorbesc de Bucureşti, unde sunt patru-cinci astfel de spitale. Există de câţiva ani un proiect, care nu a fost nici până acum aprobat. Se pare că, aşa cum spun unii colegi, din motiv că «aceşti copii nu fac bani!» Realitatea este însă una singură: fără un spital specializat, Craiova riscă viaţa copiilor ei!“, a afirmat prof. dr. Dumitru Bulucea.
