Se ascund în spatele anonimatului, lăsând să strălucească în lumina reflectoarelor munca lor. Sunt ei, pictorii restauratori sau, simplu, pictorii de biserici.
De 38 de ani face acelaşi lucru, este pictor restaurator de biserici. Astăzi alt locaş de cult păstrează amprenta trecerii lui Dan Neamu pe acolo: Biserica „Sfântul Dumitru“. A trudit timp de un an şi jumătate să redea faţa picturilor excepţionale ce fac din această biserică una cu totul deosebită. Mai bine de şase ore pe zi, uneori la înălţimi uimitoare, cam atât cât măsoară un bloc cu 12 etaje. Un artist desăvârşit, am putea spune. Dovadă şi postura în care l-am găsit noi pe Dan Neamu: deşi prezent la biserică doar pentru a se întâlni cu noi, căci lucrările fuseseră finalizate, l-am surprins făcând ultimele retuşuri. Nu s-a putut abţine să pună deoparte pensula şi uleiurile. Nu putea pleca de acolo fără a lăsa în urmă o lucrare perfectă. O perfecţiune la care şi-au dat aportul şi alţi câţiva tineri atinşi de microbul picturii, printre ei: Gabi Giodea, Doru Guţă, Cătălin Solcanu, Aurel Stoica. Împreună au reuşit, asemenea chirurgului plastician, după cum declara Dan Neamu, să repună în starea naturală o frumoasă operă în ulei, sfinţi, imagini din Biblie, ascunsă până deunăzi în spatele fumului negru de lumânare.
Un om asemenea locului
Şi astăzi lucrurile par a se fi terminat, lucrarea este aproape gata. În spatele ei, o muncă titanică, de documentare completă şi complexă, cunoştinţe temeinice despre pictură, stiluri, maniere picturale, despre tehnici de lucru (frescă, tempera, ulei), de fapt o muncă de echipă, formată din chimişti, biologi, arhitecţi, constructori, structurişti şi în fruntea lor, un coordonator, pictorul restaurator. Toţi uniţi pentru realizarea unui singur scop, redarea frumuseţii unui loc sfânt. O echipă pentru care cuvântul de ordine este comunicarea, căci aici „deciziile se iau o singură dată, nu-ţi moare pacientul de două ori“, avea să lămurească lucrurile Dan Neamu. Şi dacă la început l-am privit cu scepticism, acum, când lucrurile ni s-au limpezit datorită explicaţiilor sale privind complexitatea muncii de pictor restaurator, am înţeles că problema are acele coordonate, că în spatele frazelor de genul „S-au parcurs etape de curăţire, consolidarea zonelor afectate de trepidaţii cu desprindere de suport prin metode specifice“ sau „S-au continuat operaţiunile prin vernisarea suprafeţelor, integrarea cromatică, făcându-se între două straturi de vernille (strat de protecţie) pentru a asigura reversibilitatea intervenţiilor executate“ stă de fapt munca istovitoare a unor oameni conduşi de pasiune, dragoste şi în acelaşi timp de pioşenie pentru locul căruia i-au schimbat faţa. Au făcut-o şi alţii înaintea lor, cu răspunderea lucrului făcut, căci „calitatea şi profesionalismul de care au dat dovadă în executarea lucrării“ le-au uşurat considerabil munca. Astfel, în 1975-1976, Videa Virginia părăsea Bucureştiul pentru a se stabili temporar la Craiova şi a se ocupa de restaurarea Bisericii „Sfântul Dumitru“, tot astfel cum în 1977, după cutremurul din 4 martie, de reparaţiile şi restaurările survenite s-a ocupat profesorul Budică Dumitru. Alte echipe, aceeaşi seriozitate, aceeaşi pioşenie impusă involuntar de locul de rugă al credinciosului.
O despărţire grea
În aproape doi ani, în fiecare zi, jumătate a petrecut-o sus pe schele. Astăzi când pensula şi uleiul sunt puse în bagaje pentru a urma drumul către alt locaş de cult, sentimentele inundă sufletul celui peste care timpul petrecut restaurând picturi la lumina unui bec a lăsat urme adânci: „Dioptriile mi-au crescut de la 0 la – 4, asta după ce am lucrat la decaparea unei picturi în ulei de secol XIX peste o frescă de secol XVIII din cadrul Bisericii «Sfinţii Apostoli» din Craiova“, avea să recunoască pictorul restaurator Dan Neamu.
Şi pentru că tot a venit ora spovedaniei şi a sentimentelor, avem să-i furăm artistului o mărturisire: „Când eram foarte tânăr nu mă interesau sentimentele, aveam doar satisfacţia banilor. Îi luam acasă şi plecam. După specializarea din '92, ca restaurator de monumente istorice, a avut loc o conştientizare a muncii pe care o fac. Astăzi, când am terminat lucrările la «Sfântul Dumitru» nu am nici pe departe sentimentul «vinovăţiei» că am făcut ceva frumos, ci unul al părăsirii, pustietăţii, deşi am în derulare alte lucrări, căci am depus pe parcursul unui an şi jumătate un efort extraordionar de mare, fără pauze. Aşa că astăzi se instalează în sufletul meu sentimentul omului bătrân care are convingerea că nu mai poate face nimic bun, măreţ“.
