18.4 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024

Schimbam pasaportul

Pasapoartele biometrice ar putea fi introduse pâna la sfârsitul anului, a declarat sâmbata Victor Paul Dobre, secretar de stat in cadrul Ministerului Administratiei si Internelor.


Cel mai probabil, românii vor putea sa foloseasca actualele pasapoarte pâna la expirarea acestora, insa prelungirea valabilitatii lor nu va mai fi posibila. Noile tipuri de pasapoarte vor circula in paralel cu cele vechi pâna la expirarea acestora. In cazul in care obligativitatea vizei va fi ridicata pentru cetatenii români pentru deplasarile in Statele Unite, numai cei care vor avea un pasaport biometric vor putea beneficia de regimul „visa waiver“, urmând ca toti cei cu pasapoarte vechi sa aiba in continuare obligatia obtinerii unei vize de la ambasada americana.


Acesta a fost regimul impus celorlalte state europene, dupa evenimentele de la 11 septembrie. In urma cu câteva luni, Congresul american a adoptat un proiect de lege care prevede ca toti cetatenii statelor UE care au sustinut razboiul impotriva terorismului vor putea calatori pe teritoriul SUA fara a avea nevoie de o viza, cu conditia respectarii unui set de reguli, printre care se numara si introducerea pasapoartelor biometrice.


Noile pasapoarte vor contine un cip electronic si vor fi mult mai greu de falsificat decât actualul titlu de calatorie. Controlul identitatii se va realiza intr-un timp mult mai scurt, pentru ca noul model de pasaport nu mai necesita verificarea prin intermediul aparatului clasic, care era conectat la o baza de date.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS