7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDirectia 5 vrea turneu in orasele mici

Directia 5 vrea turneu in orasele mici

Tocmai au lansat luna trecuta un nou album, „Ambiental“, ca membrii formatiei Directiei 5 au deja in plan alte materiale discografice: in toamna, fanii vor avea parte de o surpriza dubla. Lucrul asiduu nu le permite insa baietilor sa se implice si in alte proiecte.


Primavara aceasta, mai precis pe 18 aprilie, formatia Directia 5 si-a implinit un vis mai vechi: a scos pe piata un album cu muzica instrumentala, „Ambiental“.


„Am lucrat aproape un an la acest material, dar asa ne bântuiau gândurile de vreo trei ani sa-l realizam. Noi suntem foarte multumiti de ce a iesit, consideram ca este un album matur, dar asteptam si reactiile fanilor“, a precizat Nicu Damalan, chitaristul formatiei. Si chiar daca nu a facut uz de vocea sa, Cristi Enache se declara la fel de incântat de proaspatul album. „Cristi a muncit in egala masura la compunerea pieselor de pe «Ambiental»“, a precizat Marius Keseri, tobosarul trupei. De altfel, vocalistul formatiei va avea ocazia sa faca dovada talentului sau pe noul album cu voce care va iesi pe piata anul viitor. „Avem câteva melodii conturate, dar nu prea avem timp de stat in studio, asa ca pregatim un nou material pentru anul viitor“, a dezvaluit Nicu Damalan. In plus, fanii Directiei 5 vor mai avea parte de o surpriza: in toamna, trupa va mai scoate pe piata un CD si un DVD care vor contine un concert live al formatiei. La ora actuala, Directia 5 se afla intr-un turneu national de promovare a noului album, care cuprinde aproape toate marile orase din tara, dar nu si Craiova.


„Directia 5 ne acapareaza tot timpul“


„Am inceput acest turneu in urma cu o luna si va mai dura cam tot atât. Din pacate, Craiova nu este inclusa in turneul nostru. Trebuie facut cumva sa venim sa cântam mai des in Banie. Cred ca aveti nevoie de mai multa activitate culturala aici“, a precizat chitaristul formatiei. Directia 5 nu a uitat insa nici de fanii care locuiesc in orase mai mici si planuieste un turneu care sa cuprinda aproximativ 100 de astfel de orase din România.


„Noi vrem sa concertam si in orasele mai mici din tara. Un astfel de turneu este insa in faza de proiect, se prefigureaza ceva si noi speram sa se concretizeze“, a precizat Marius Keseri. Cu un album recent scos pe piata, alte doua materiale programate pentru toamna si un turneu national in plina desfasurare, nici nu este de mirare ca membrii formatiei nu mai au timp sa se implice si in alte proiecte. „Directia 5 ne acapareaza tot timpul, ne este imposibil sa facem si altceva“, a precizat tobosarul formatiei.


Desi este o moda printre cântaretii aratosi sa-si incerce norocul si in actorie, Cristi Enache nu intentioneaza inca sa apara in vreo productie cinematografica. Nici de vreo emisiune la televiziune nu se poate pune problema deocamdata, asa ca fanele vor fi nevoite sa astepte DVD-ul din toamna pentru a-si putea admira preferatul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS