Putina lume mai stie ce reprezinta cu adevarat ziua de 23 August. Cei mai multi cred ca are legatura cu perioada comunista, insa doar cei in virsta isi amintesc de importanta ei istorica si de repercusiunile pe care evenimentele din 23 august 1944 le-au avut asupra tarii noastre.
Marti, 23 august 2005, pe strazile Craiovei am intrebat oamenii ce stiu si ce-si mai aduc aminte despre aceasta zi si ce a reprezentat ea pentru România. Am inceput cu Craiovita Noua, zona pietei. „Pai, ce sa insemne? Atunci au intors românii armele impotriva Germaniei“, a spus Valeriu Filiseanu, de 62 de ani. Acelasi raspuns il da si Adi Frunza, de 35 de ani. In shimb, cind vine vorba de cei mai tineri, lucrurile se complica. „23 august era ziua comunista“, au cazut de acord Georgiana Budeca si Ana Ghimis, ambele de 16 ani.
In centrul Craiovei, lucrurile se schimba. Aici am intilnit pensionari care stateau pe bancile din English Park, mereu dornici sa vorbeasca despre vremurile care au trecut. Unii dintre ei sint nostalgici, altii nici nu vor sa-si aminteasca de perioada comunista. „A fost o lovitura de stat. Au decimat toata floarea culturii noastre. Am vazut cum i-au bagat in puscarie si am putut sa trag concluzii. Pentru mine, care eram atunci un copil, regele, imnul si tricolorul erau simboluri sfinte. Acum simbolurile sint lucruri si persoane care nu au nici cea mai mica valoare. Pot sa spun ca in timpul razboiului se minca mai bine decit acum. Regele Mihai era un copil neexperimentat, pe Antonescu l-au omorit. Rusii nu ar fi facut asta. Ei nu si-au distrus niciodata istoria. Ce s-a intimplat atunci a fost cea mai mare crima din istoria tarii. Ceausescu nu a fost atit de rau cum au fost cei de dupa 23 august 1944“, a povestit Aurica Tirziu, de 70 de ani.
„Prezenta era obligatorie“
Pentru doamna C.M., de 68 de ani, aceasta data reprezenta „vestita zi“. „Trebuia sa participam, nu se putea altfel. Veneau si ne luau de la intreprindere. Lucram la Electroputere. Mergeam cu noaptea in cap. Eram incolonati, intreprindere dupa intreprindere, stateam inghesuiti pina ne venea rindul la defilare. Unora li se facea rau ca erau ani cind era si foarte cald, iar daca nu veneai, mai tirziu puteai avea preobleme“, a spus femeia. Printre cei intrebati mai sint si persoane care duc dorul acelei perioade. „Eliberarea noastra de catre rusi este si nu prea este asa. Ei au contribuit la eliberarea noastra, dar noi am fost cei care am hotarit si am definitivat-o, ei doar ne-au ajutat. Apoi, cind 23 august a devenit zi nationala, mergeam la serbari cu mare drag. Uneori doream chiar sa merg la munca pentru ca imi placea. Cei care se pling de acea perioada sint doar niste puturosi. Eu eram membru UTC, iar dupa ce am terminat facultatea am primit repartitie guvernamentala pe postul pe care mi l-am dorit. Eram sigur de serviciul pe care-l aveam, pe locuinta. Daca Ceausescu nu ar fi fost omorit, acum ne-ar fi fost cu mult mai bine“, a afirmat Alexandru Brumaru, de 71 de ani. Aceeasi parere o avea si Sever Mladin, din Bucovat. „Eu eram sudor si o duceam foarte bine. Avem destui bani, m-am plimbat pe la toate schelele de extractie a petrolului din tara“.
„Ziua eliberarii nationale de sub jugul fascist“
„Cred ca era Ziua Nationala a României, nu prea mai tin bine minte. Are legatura cu implicarea noastra in razboiul dintre Germania si Rusia“, a spus Sabina Butan, de 20 de ani, din Caracal, studenta in Craiova.
„In 1944 eram copil. Am aflat de la un vecin ca s-a facut armistitiu si ca l-au arestat pe Antonescu. Dupa aceia, comunistii au declarat 23 august, dar adevarata independenta a capatat-o România in 1877. Imi amintesc ca fiecare director de intreprindere isi organiza oamenii pentru demonstratiile de 23 august. Ne antrenam o saptamina pentru defilarile care se organizau atunci. In fata primariei se monta o tribuna oficiala. Zilele de 23 si 24 august erau libere“, isi aminteste Nicolae Balsan, de 79 de ani din Craiova.
„Ziua asta nu-mi mai spune nimic acum. Am facut liceul militar si o luna din vacanta o pierdeam pe la Bucuresti cu pregatirea pentru eveniment. Eram intre cei care realizau portretul prea iubitului conducator, aveam niste esarfe lungi pe care le ridicam deasupra capului ca sa facem imaginea de la finalul defilarii. Era totusi o zi aleasa bine. Fiind vara, dupa ce se termina toata nebunia, puteam sa mergem sa bem o bere. Dar era cam ca la loterie si cu cumparatul berii. Stateam la celebrele cozi care parca nu se mai terminau si puteai avea surpriza sa bei bere cu gust de ulei daca nimereai o sticla deschisa la culoare. Aveam zi libera si sarbatoream, nu stiu daca neaparat evenimentul ala, dar ne simteam bine“, a concluzionat Marinus Boldeanu, de 35 de ani din Craiova.
