25.1 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaPreședintele Ucrainei a solicitat reuniune de urgenţă a G7

Președintele Ucrainei a solicitat reuniune de urgenţă a G7

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat luni că a convenit cu cancelarul german Olaf Scholz asupra organizării unei reuniuni de urgenţă a G7 (principalele ţări industrializate ale lumii) după atacurile ruse lansate luni dimineaţă asupra Ucrainei, transmite Agerpres, care citează Reuters.

”Discursul meu este programat, voi vorbi despre atacurile teroriste ale FR (Federaţia Rusă). Am discutat de asemenea despre creşterea presiunii asupra FR şi ajutorul pentru restabilirea infrastructurii avariate”, a anunțat şeful statului ucrainean.

Acesta a postat pe Twitter că a discutat şi cu preşedintele francez Emmanuel Macron în legătură cu consolidarea apărării aeriene a Ucrainei şi cu necesitatea unei reacţii europene şi internaţionale dure la adresa Moscovei.

Rusia a lansat 75 de rachete

Armata ucraineană a anunţat că Rusia a lansat 75 de rachete – dintre care 43 au fost doborâte de antiaeriana ucraineană – asupra Ucrainei luni dimineaţa, într-o serie de bombardamente asupra mai multor oraşe ucrainene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS