10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaArmata ucraineană ar fi ucis aproximativ zece generali ruși

Armata ucraineană ar fi ucis aproximativ zece generali ruși

Ucraina a ucis între „opt și zece” generali ruși în timpul conflictului aflat în desfășurare în Ucraina, a declarat marți locotenentul general Scott Berrier, șeful Agenției de Informații pentru Apărare din SUA, citat de Antena3.

Oficialii americani au urmărit îndeaproape creșterea numărului de decese ale generalilor ruși. Este un număr neobișnuit de mare pentru o armată modernă, care depășește cu mult numărul de generali americani pierduți în 20 de ani de conflict în Afganistan.

Unii oficiali americani au atribuit această cifră atipic de mare parțial sprijinului serviciilor informații, furnizat de Statele Unite, în timp ce alții cred că se datorează faptului că generalii ruși sunt forțați să opereze mult mai în față în zona de conflict decât ar fi de așteptat în mod normal, pentru a-și motiva trupele.

”Faptul că Rusia îi pierde pe toți acești generali vă sugerează că aceștia trebuie să meargă înainte, pentru a se asigura că ordinele lor sunt executate?” l-a întrebat un senator pe șeful Agenției de Informații pentru Apărare a SUA.

”Da”, a spus locotenentul general Scott Berrier.

Berrier a spus că, în general, Ucraina este mai bine pregătită în ceea ce privește trimiterea soldaților motivați în conflict, chiar dacă armata sa este mult mai mică decât cea a Rusiei.

”Cred că ucrainenii au dreptate în ceea ce privește grija și modul în care se confruntă în apărarea națiunii lor. Nu sunt sigur că soldații ruși din raioanele militare îndepărtate ale Rusiei înțeleg cu adevărat asta”, a spus Berrier.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS