12.9 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăPoliticaMinistrul Bogdan Aurescu: Ucraina trebuie să câştige acest război și sunt convins că va câștiga

Ministrul Bogdan Aurescu: Ucraina trebuie să câştige acest război și sunt convins că va câștiga

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu spune că Ucraina trebuie să câştige războiul cu Rusia şi s-a declarat convins că acest lucru se va întâmpla. Ministrul a spus, după o întâlnire cu omologul său ucrainean Dmitro Kuleba, că România sprijină aspirațiile europene ale Ucrainei și că asistența acordată de România refugiaților din Ucraina este până acum în valoare de 63 de milioane de euro.

„Am pledat din nou pentru suveranitatea şi independenţa teritorială a Ucrainei şi asupra faptului că cetăţenii ucraineni trebuie să lupte împotriva acestei agresiuni. Îmi exprima condoleanţele şi regretul profund pentru victimele şi distrugerile materiale din Ucraina care au avut impact negativ asupra cetăţenilor din Ucraina”, a spus Aurescu.

„Suntem alături de poporul ucrainean. Cei care au murit în Ucraina sunt fraţii şi surorile noastre, părinţii şi copiii noştri. Aceste crime nu trebuie să rămână nepedepsite şi România susţine o anchetă internaţională asupra acţiunilor Rusiei”, a continuat el.

„Acum avem peste 100.000 de refugiaţi în România”

„De asemenea, am reacţionat prompt, încă de la începutul invaziei ruse de a oferi ajutor refugiaţilor ucraineni. Acum avem peste 100.000 de refugiaţi în România. Am susţinut copiii aflaţi în situaţii speciale, am deschis piaţa muncii, am oferit transport gratuit, posibilitatea studenţilor şi elevilor să studieze aici. Toţi cetăţenii ucraineni din România vor fi trataţi cum trebuie”, a mai spus ministrul.

„Asistența acordată acestor persoane, inclusiv celor care au rămas în România, a fost în valoare de peste 63 de milioane de euro, constând în acces gratuit la servicii medicale, la învățământ, de asemenea în măsuri de sprijin pentru copii, asigurarea transportului gratuit pe teritoriul României, deschiderea pieței muncii”, a precizat Aurescu.

„Ucraina trebuie să câştige acest război şi sunt convins că îl va câştiga”, a mai spus ministrul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS