11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaPremierul chinez cheamă la reţinere în conflictul din Ucraina pentru a evita un dezastru umanitar

Premierul chinez cheamă la reţinere în conflictul din Ucraina pentru a evita un dezastru umanitar

Premierul chinez Li Keqiang a chemat la reţinere în conflictul din Ucraina pentru a evita un dezastru umanitar, informează vineri DPA.

Deşi a numit situaţia „într-adevăr tulburătoare”, Li a evitat vineri să critice invazia rusă într-o conferinţă de presă la Beijing, la încheierea sesiunii anuale a Congresului Popular Chinez (CPPC), conform Agerpres.

„Sperăm sincer că situaţia se va linişti şi pacea va reveni cât mai curând”

„Sperăm sincer că situaţia se va linişti şi pacea va reveni cât mai curând”, a spus Li. Este important acum să sprijinim Rusia şi Ucraina în negocierile lor, a adăugat premierul.

„Susţinem şi încurajăm toate eforturile care conduc la soluţionarea paşnică a crizei”, a mai spus el.

Li a cerut reţinere, declarând că este important să se evite o spirală a tensiunilor sau chiar ca ele să scape acum de sub control.

Premierul chinez a vorbit şi împotriva sancţiunilor internaţionale impuse Rusiei.

„Sancţiunile relevante vor dăuna recuperării economiei mondiale. Nu este în interesul nimănui”

El a spus că „sancţiunile relevante vor dăuna recuperării economiei mondiale. Nu este în interesul nimănui”.

Diplomaţi şi experţi au subliniat că China nu este cu adevărat dispusă să medieze între Rusia şi Ucraina.

China preferă să rămână în afara conflictului

„Nu, nici pentru o secundă”, a declarat expertul în China Jude Blanchette de la Centrul de Studii Strategice (CSIS). „China nu este o parte neutră. Sprijinul ei pentru Moscova este implicit pe punctul de a deveni explicit”, a adăugat ea.

De asemenea, oficiali chinezi au spus clar pe marginea conferinţei că China preferă să rămână în afara conflictului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS