22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalPreședintele Iohannis participă la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări

Președintele Iohannis participă la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi, la Vilnius, la cea de-a IX-a ediţie a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări (I3M).

Liderii statelor participante urmează să analizeze modul în care Iniţiativa trebuie să se dezvolte şi să se adapteze, în contextul regional complex.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, la întâlnire se vor aborda teme precum:

  • relaţionarea cu partenerii din vecinătate,
  • impulsionarea investiţiilor şi implementarea proiectelor strategice de interconectare, în cele trei domenii de bază ale Iniţiativei – transport, energie, digital.

Preşedintele Klaus Iohannis va pleda, în cadrul reuniunii, pentru eficientizarea în continuare a Iniţiativei şi obţinerea de rezultate concrete, în special în ceea ce priveşte îmbunătăţirea conectivităţii strategice regionale pe axa Nord – Sud.

De asemenea, şeful statului român va evidenţia relevanţa în creştere a I3M şi potenţialul său valoros, inclusiv în contextul în care tot mai multe state din regiune şi la nivel global îşi manifestă interesul pentru implicarea în această platformă.

Colaborare între state membre UE şi state non-UE

Iohannis va aborda, totodată, perspectiva stimulării conectivităţii cu Ucraina şi Republica Moldova, ambele fiind state participante asociate ale Iniţiativei. Totodată, el va sublinia că întărirea rezilienţei regiunii, în ansamblul său, este o necesitate vitală în contextul geopolitic actual. În acest sens, Klaus Iohannis va evidenţia, în special, valoarea adăugată a proiectelor Rail2Sea şi Via Carpathia, a căror implementare va îmbunătăţi mobilitatea militară şi rezilienţa în domeniul infrastructurii din regiune, a precizat Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele va reitera faptul că ţara noastră va continua să urmărească consolidarea Iniţiativei şi a instrumentelor de care aceasta dispune, inclusiv Fondul de Investiţii şi Fondul de Inovare, în deplină sinergie cu agenda strategică a Uniunii Europene, precum şi în direcţia consolidării parteneriatului transatlantic.

Iniţiativa celor Trei Mări oferă o platformă generoasă de colaborare între state membre UE şi state non-UE, cu beneficii inclusiv în creşterea calităţii vieţii cetăţenilor acestora şi a stimulării oportunităţilor de cooperare multidirecţională.

Citește și: Primăria Craiova vrea studiu de trafic în cazul tramvaielor din oraş. Firma care se ocupă, „abonată“ la contracte cu primăriile

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS