17.8 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalLiberalii încep negocierile cu social-democrații pentru formarea guvernului

Liberalii încep negocierile cu social-democrații pentru formarea guvernului

Biroul Politic Național al PNL, reunit aseară în ședință statutară, a decis cu majoritate absolută de voturi începerea negocierilor cu PSD pentru coagularea unei majorități care să asigure României stabilitatea necesară pentru a fi depășită criza politică și sanitară, se arată într-un comunicat al PNL.

„A rămâne la guvernare nu e un scop în sine pentru PNL, ci este o necesitate pentru ducerea la îndeplinire a tuturor obiectivelor asumate în programul de guvernare. Negocierile vor avea loc începând de mâine (marți-n.r.), cu o fișă de parcurs clară, legată de obiectivele din programul de guvernare al PNL”, se mai arată în comunicat.

Liberalii au transmis și o listă de „principii pe care PNL le va susține, nefiind negociabile”:

  • Formarea unei majorități în jurul PNL, cu premier liberal.
  • PNRR este un proiect național, asumat de România și aprobat de Comisia Europeană.
  • Stabilitatea macroeconomică a României, cu respectarea traiectoriei deficitului bugetar asumat față de Comisia Europeană.
  • Nicio taxă mărita, iar statul va fi un partener onest al mediului de afaceri.
  • Continuarea reformelor pe tema salarizării, a pensiilor, precum și reforma administrativă.
  • Realizarea reformelor asumate pe tema justiției și închiderea MCV.
  • Reforma statului.
  • Menținerea parcursului european și euro-atlantic și a parteneriatului strategic cu SUA.

„De asemenea, PNL va prezenta în cadrul acestor negocieri, decizia noastră fermă că orice majoritate va trebui să respecte parteneriatul PNL cu Președintele Klaus Iohannis. Respectarea parteneriatului cu Președintele României este o solicitare absolut necesară pentru ca aceste discuții să poată avea rezultate concrete”, potrivit comunicatului PNL.

UDMR s-a pliat la această alianță

La porțile Vilei Lac 1, unde a avut loc ședința liberalilor, s-au adunat câțiva protestatari care au aruncat cu hârtie igienică înspre mașinile care îi transportau pe liderii PNL.

Manifestanții au afișat un banner cu mesajul “Trădătorilor!”.

Tot luni, conducerea PSD s-a pronunțat pentru negocieri cu PNL.

Spre exemplu, nu îl vor accepta pe Florin Cîțu în postul de premier.

Între măsurile imediate cerute se numără plafonarea tarifelor la energie, indexarea pensiilor, majorarea alocațiilor pentru copii și a salariului minim.

UDMR s-a pronunțat în favoarea negocieri pentru formarea unei mari coaliții care să permită continuarea calendarului de reforme și modificarea Constituției, astfel încât România să devină o republică parlamentară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS