11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateConvorbirile Jandarmeriei de la protestul din 10 august au fost desecretizate

Convorbirile Jandarmeriei de la protestul din 10 august au fost desecretizate

Jandarmeria București a desecretizat convorbirile radio de la protestul din 10 august 2018, iar luni vor fi trimise Parchetului 248 de ore de înregistrări, a declarat sâmbătă pentru HotNews.ro ministrul de Interne Marcel Vela. „Cine a greșit va plăti. Vor fi și sancțiuni administrative”, a afirmat Vela.

„Cine a greșit va plăti. Vor fi și sancțiuni administrative”, a afirmat Vela.

El a spus că acest demers era o necesitate pentru ancheta DIICOT, iar cei care au greșit vor plăti.

Legat de informațiile care reies din aceste convorbiri, el a spus că acestea nu pot fi făcute publice pentru că sunt probe în dosarul DIICOT. Dar, dat fiind refuzul de a le desecretiza până acum, deși Parchetul a cerut, se poate trage concluzia că unii nu voiau să se desecretizeze aceste convorbiri, a mai spus ministrul de Interne.
El a spus că acest demers era o necesitate pentru ancheta DIICOT, iar cei care au greșit vor plăti. „Sunt la dispoziția procurorilor. Iar jandarmii care au pus piedică la desecretizare vor da niște explicații și sigur vor suferi și sanctiuni administrative”, a afirmat Vela.
Ministrul de Interne a adăugat că auditul care are loc în acestă perioadă la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență se va încheia cel mai probabil la finalul săptămânii viitoare, iar următoarea unitate vizată de verificări ale conducerii Ministerului de Interne va fi Jandarmeri.

Au fost depuse plangeri

Aproape 800 de protestatari au depus plângeri penale împotriva jandarmilor, după violențele de la mitingul diasporei din 10 august anul trecut. Șefii din Jandarmerie au fost puși sub acuzare în acest dosar pe 21 septembrie 2018, fiind acuzați de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals. Alături de șefii din Jandarmerie a fost pus sub acuzare, la acel moment, și secretarul de stat în MAI Dan Mihai Chirică.
Până acum au fost audiați peste 1.100 de martori şi sute de victime ale violenţelor. Doar o parte dintre documentele emise de structurile Ministerului de Interne au fost declasificate însă şi au ajuns la procurori.
De partea cealaltă, 160 de membri ai forţelor de ordine au reclamat şi ei că au fost agresaţi de demonstranţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS