12.3 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaRezultate parțiale la alegerile locale din Republica Moldova

Rezultate parțiale la alegerile locale din Republica Moldova

Comisia Electorală Centrală (CEC) din Republica Moldova anunţă că la alegerile locale de duminică au participat circa 1,15 milioane de votanţi. Peste 41,4% din numărul total de alegători înscrişi în listele electorale s-au prezentat la urne.

La Chişinău, Ion Ceban este în frunte, cu 50.65 la sută, după prelucrarea a 302 din totalul de 305 procese verbale. Ceban a candidat acum din partea Mişcării Alternativa Naţionale, al cărei preşedinte este. El a fost susţinut de 132.245 alegători, respectiv 50.58% din totalul celor care au votat în Chişinău.

Pe locul al doilea se situează candidatul partidului de guvernământ, Partidul Acţiune şi Solidaritate. Lilian Carp a fost votat de 73.930 alegători (28.27%). Pe poziţia a treia se află candidatul Partidului Socialist din Republica Moldova. Adrian Albu a obținut cu 1.1815 voturi (4.52%).

Toate secţiile de votare s-au închis la ora 21.00. În opt din cele 898 de localităţi din ţară s-a înregistrat o prezenţă la urne de sub 25%, astfel alegerile vor fi repetate.

Alegerile pot fi considerate valabile dacă la ele au participat cel puţin 1/4 din numărul de persoane înscrise în listele electorale. În cazul în care în anumite circumscripţii alegerile sunt declarate nevalabile, Comisia Electorală Centrală dispune organizarea altora. Acestea se organizează în termen de 2 săptămâni.

Citește și: (VIDEO) Galeria de Artă din Odesa a fost lovită în ajunul aniversării sale

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS