4.8 C
Craiova
luni, 11 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaComisia Europeană închide oficial MCV pentru România și Bulgaria

Comisia Europeană închide oficial MCV pentru România și Bulgaria

Comisia Europeană a închis vineri în mod oficial Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru Bulgaria şi România. Acesta fusese introdus în 2007, la aderarea celor două ţări la Uniunea Europeană, ca măsură tranzitorie menită să faciliteze realizarea de progrese în domeniul reformei sistemului de justiţie şi în cel al măsurilor anticorupţie, precum şi în ceea ce priveşte criminalitatea organizată, în cazul Bulgariei, indică un comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti.

Executivul european a abrogat acum cele două decizii prin care a fost instituit acest mecanism şi va continua cooperarea cu Bulgaria şi România în cadrul ciclului anual privind statul de drept, la fel ca în cazul tuturor statelor membre, conform Agerpres.

Comisia a raportat periodic cu privire la progresele înregistrate de Bulgaria şi România

De la începutul MCV, în 2007, Comisia a raportat periodic cu privire la progresele înregistrate de Bulgaria şi România în ceea ce priveşte reformele vizate de acest mecanism. În octombrie 2019, Comisia a publicat ultimul său raport din cadrul MCV referitor la Bulgaria, iar în noiembrie 2022, ultimul raport referitor la România.

În cazul ambelor state membre, Comisia a ajuns la concluzia că acestea şi-au îndeplinit în mod satisfăcător obligaţiile stabilite în cadrul MCV la momentul aderării la Uniune şi trebuiau să acţioneze în continuare pentru punerea în aplicare a angajamentelor specifice formulate în concluziile rapoartelor. Activitatea de punere în aplicare a angajamentelor respective a fost finalizată în iunie 2023.

MCV se încheie atunci când toate obiectivele de referinţă sunt îndeplinite în mod satisfăcător

La 5 iulie 2023, Comisia a informat Consiliul şi Parlamentul European că intenţionează să închidă în mod oficial MCV pentru Bulgaria şi România, toate angajamentele specifice formulate în concluziile rapoartelor MCV fiind acum puse în practică. Potrivit deciziilor de instituire a mecanismului, MCV se încheie atunci când toate obiectivele de referinţă sunt îndeplinite în mod satisfăcător. Deciziile anunţate vineri reflectă concluzia Comisiei potrivit căreia această constatare este valabilă în prezent pentru ambele state membre.

Citeşte şi: Minor dispărut de acasă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS