9.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaUE decide astăzi primele sancţiuni împotriva Rusiei

UE decide astăzi primele sancţiuni împotriva Rusiei

Uniunea Europeană (UE) va decide marţi primele sancţiuni împotriva Rusiei în urma recunoaşterii de către Moscova a independenţei regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei, a anunţat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, potrivit AFP.

El a declarat presei la deschiderea la Paris a unui Forum al UE pentru cooperarea în regiunea Indo-Pacific că a convocat „un Consiliul de urgenţă al Afacerilor Externe, pe care Franţa îl va organiza aici, la Paris, după reuniune”.

„În această dimineaţă am lucrat deja la pregătirea textului, iar după-amiază Consiliul va decide ce sancţiuni vor fi luate (…) Trebuie acţionat repede, adică în această după-amiază, aici, la Paris”, a precizat el, adăugând că sancţiunile vor fi adoptate „în unanimitate”.

Nu este vorba de „o invazie de mare amploare, însă trupe ruse au intrat pe teritoriul ucrainean”

La acest moment nu este vorba de „o invazie de mare amploare, însă trupe ruse au intrat pe teritoriul ucrainean”, în Donbas, a subliniat Borrell, conform Agerpres.

UE a avertizat luni seară că va adopta sancţiuni împotriva Rusiei dacă Moscova va recunoaşte independenţa autoproclamatelor republici populare Doneţk şi Lugansk, regiuni separatiste ucrainene proruse.

„Avem un pachet (de sancţiuni posibile – n.r.). Există diferite măsuri, iar gradul de punere a lor în aplicare depinde de nivelul de agresiune”, a precizat Josep Borrell.

Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut luni independenţa regiunilor separatiste proruse Lugansk şi Doneţk din estul Ucrainei şi a ordonat trupelor ruse să intre în aceste teritorii, sfidând Occidentul şi alimentând temerile privind izbucnirea unui război. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS