10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaPreşedintele Kosovo, Hashim Thaci, a demisionat

Preşedintele Kosovo, Hashim Thaci, a demisionat

Președintele Kosovo, Hashim Thaci, a demisionat imediat după ce a fost informat că tribunalul pentru crimele de război din Kosovo l-a pus sub acuzare.

Instanța specială a fost înființată la Haga în 2015, pentru a ancheta posibilele crime ale gherilelor în timpul războiului care a dus până la urmă la independența Kosovo.

”Nu mi se permite să apar în fața curții ca președinte, așa că demisionez pentru a proteja integritatea statului”, a declarat acesta.

Până la alegerea altcuiva în funcție, liderul parlamentului va fi președinte interimar.

Hashim Thaci a fost comandant de rang înalt al grupării de gherilă Armata de Eliberare a Kosovo, iar procurorii îl consideră responsabil de uciderea a aproape 100 de civili în timpul revoltei din 1998-1999 contra conducerii sârbe.

El neagă toată acuzațiile. Tribunalul pentru crimele de război este sub autoritatea Kosovo, dar în cadrul lui sunt doar procurori și judecători străini.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS