Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat, miercuri, la Digi24, că în ședința PNL de marți, după moțiunea de cenzură, a fost o dezbatere de patru ore și jumătate „cinstită, fără insulte”. El a afirmat că „nu a fost ușoară”, fiind „opinii serioase, contradictorii”. Pîslaru susține că există o singură ieșire din criza politică: PSD să-și asume guvernarea.
„În ciuda a ceea ce s-a întâmplat, ședința de ieri de la PNL a fost despre demnitate și speranță. A fost o dezbatere de patru ore și mai bine, în jurul modului în care PNL va decide să acționeze politic în continuare. Dezbaterea nu a fost ușoară. Prim-ministrul, președintele PNL, Ilie Bolojan, a spus foarte clar că PNL nu are niciun fel de implicație în modul în care această criză a fost generată, că această criză a fost generată de PSD, că această criză trebuie asumată de PSD, că singurul responsabil pentru generarea acestei crize a fost PSD și că, în atare situație, în condițiile în care a apărut o majoritate care s-a demonstrat a fi destul de solidă în Parlament, există o singură ieșire mai departe, și anume ca PSD să-și asume guvernarea. Cu cine cred ei că pot să construiască o guvernare! În momentul de față pare că sunt într-o coaliție de facto cu AUR.
Cred că Ilie Bolojan, poate a pierdut guvernul ieri, dar eu ce simt și cred că mai mulți dintre noi simțim este că a câștigat o țară întreagă. Criza iresponsabilă declanșată de PSD trebuie decontată de PSD.
E un mesaj de calm pe care ar vrea să-l adresez. Țara astăzi este în continuare guvernată, miniștrii de pe portofoliile din guvernul interimar ne ocupăm de aceste lucruri”, a afirmat Dragoș Pîslaru.
„PNL s-a unit în spatele președintelui Ilie Bolojan și al mesajului pe care l-a comunicat oficial partidul“
Acesta a spus că la ședința PNL de marți seară a avut loc o dezbatere „cinstită, onestă, fără insulte, fără invective, cu răbdare”.
„Dezbaterea de ieri seară poate a început stângace, cu luări de poziții care păreau controversate, dar a fost foarte sănătoasă. Eu recunosc că am fost foarte plăcut surprins de patru ore jumate de dezbatere în interiorul unui partid pe care îl consideram destul de osificat, în sensul că fără foarte mult spațiu intern de dezbatere.
A fost o dezbatere cinstită, onestă, fără insulte, fără invective, cu răbdare să-i asculți pe toți. Și în această dezbatere au fost opinii serioase, contradictorii. La sfârșit, votul care a contat, nu cel pe care l-ați menționat dumneavoastră sau majoritatea presei, acela pe reconfirmare a rezoluției, unde au fost 10 voturi de abținere.
Acesta final, pe rezoluția pe care a și publicat-o și a anunțat-o PNL, a fost cu 50 de voturi «pentru» din 54. Celelalte patru nu au fost nici abțineri, nici voturi contra, pur și simplu nu au fost exprimate. Ceea ce vreau să scot în evidență este că PNL ieri s-a unit în spatele președintelui Ilie Bolojan și al mesajului pe care l-a comunicat oficial partidul”, a declarat ministrul interimar.
Citește și: Cinci persoane, salvate dintr-un apartament afectat de incendiu

