20.6 C
Craiova
miercuri, 9 octombrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaMircea Geoană i-a criticat, în primul interviu din campanie, pe ultimii președinți ai României și pe contracandidații săi

Mircea Geoană i-a criticat, în primul interviu din campanie, pe ultimii președinți ai României și pe contracandidații săi

Mircea Geoană a fost, miercuri seară, invitatul Andreei Esca la Știrile serii de la Pro TV, în aceeași zi în care și-a anunțat oficial candidatura la alegerile prezidențiale, ca independent. Acesta i-a criticat atât pe foștii președinți ai țării, cât și pe contracandidații săi, despre care a spus că au câștigat șefia partidelor fără competiție.

„Am avut curajul să îl înfrunt pe Ion Iliescu în congres de PSD în cel mai democratic și probabil disputat congres în istoria postdecembristă a acestei țări. Mă uit la cei care conduc azi partidele importante din România. Îi văd că aleargă singuri, nu au contracandidați, iar în cazul unui alt partid la guvernare, vine președintele și impune președintele într-un congres de partid. Nu voi face niciodată acest lucru”, a spus Geoană.

El a spus că nu se simte reprezentat de niciun partid din România.

„Eu am făcut politică în viața mea, știu ce înseamnă. Eu nu mă mai simt reprezentat de niciunul dintre partidele existente și, mai mult decât asta, când spun independent mai degrabă spun nedependent de partide, pentru că vreau ca președintele României să îi reprezinte pe toți românii, că sunt PSD-iști, că sunt liberali, că sunt suveraniști, UDMR-iști sau indeciși”, a explicat fostul secretar general adjunct NATO.

„Am avut curajul să îl înfrunt pe Ion Iliescu în Congresul PSD

Geoană a spus că „orice ar propune și orice ar promite” cei care sunt acum la putere nu îi crede, pentru că au avut timp să demonstreze ce pot face pentru România.

„Eu am fost cinci ani președinte la PSD. Dar am avut curajul să îl înfrunt pe Ion Iliescu în Congresul PSD”, a spus Geoană, făcând trimitere la congresele recente PSD și PNL, unde Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu nu au avut contracandidat pentru funcțiile de lideri ai partidului.

Despre Elena Lasconi, Geoană a spus că „inițial am privit-o cu simpatie, dar când am văzut cât de mult îl consideră pe Traian Băsescu model de președinte, m-a făcut să fiu mai rezervat”.

Întrebat de Andreea Esca din ce fonduri își va finanța campania, el a spus că banii vin din donații de la oameni. „România are nevoie de un proiect pentru o nouă etapă. Am să fiu campionul inovării din politică și din România”, a spus Geoană.

Despre cumnatul său, care este fugit din țară după o condamnare, Mircea Geoană a spus: „Neamurile nu ți le alegi, nimeni nu este deasupra legii, ca președinte niciun fel de clemență, cine a încălcat legea trebuie să răspundă pentru faptele sale”.

Mircea Geoană i-a criticat pe ultimii președinți ai României

„Eu am plecat, ca ministru de Externe, încheind negocierile de aderare la UE cu 700.000 de salariați la stat, 20 de ani de președinți de dreapta, între ghilimele, a dublat dimensiunea statului. Când am plecat de la guvernare aveam deficit 1%, acum este 9%. Când am plecat de la guvernare inflația era de câteva cifre, acum este cea mai mare din Europa. Puterea de cumpărare e erodată”, a spus Geoană.

El a spus că românii sunt în fața celei mai importante alegeri din ultimii 35 de ani.

„Lumea se schimbă. Dacă ar fi fost doar schimbările din România și aș fi văzut că acești cârmuitori drepți și pricepuți nu prea există, aș fi spus ok, merge și așa, pas cu pas, lasă că mai eșuăm noi încă o dată. Dar lucrurule sunt prea serioase în țară. E păcat de această țară. Este periculos pentru această țară să nu putem să avem lideri care să ducă țara asta mai departe”, a spus Geoană.

Citeşte şi: Dunărea, la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani. Producția de energie a scăzut la o treime la hidrocentralele de la Porțile de Fier

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS