20.9 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuroparlamentar italian arestat în scandalul Qatargate

Europarlamentar italian arestat în scandalul Qatargate

Eurodeputatul italian Andrea Cozzolino, vizat de justiţia belgiană în scandalul de corupţie din Parlamentul European în care sunt implicate Qatarul şi Marocul, a fost arestat vineri într-o clinică din Napoli (sud) unde efectua un control medical, au anunţat mass-media italiene, citate de AFP.

Cozzolino a fost reţinut la ieşirea din clinică, în virtutea unui mandat de arestare european emis de autorităţile belgiene, a menţionat agenţia de presă italiană ANSA.

Imunitatea sa, la fel ca şi în cazul eurodeputatului Tarabella (reținut vineri de poliția belgiană), a fost ridicată la 2 februarie în urma unui vot în Parlamentul European.

Potrivit unui raport parlamentar, Cozzolino, care a fost până în ianuarie preşedintele delegaţiei PE pentru relaţiile cu Maghrebul, ”este suspectat că a participat la un acord cu alte persoane care prevedea o colaborare pentru a proteja interesele unor state terţe în Parlamentul European”. Şi aceasta „în special prin împiedicarea adoptării de rezoluţii parlamentare care ar fi putut prejudicia interesele acestor state, în schimbul unor sume de bani”.

Cozzolino, în vârstă de 60 de ani şi fost membru al Partidului Comunist italian, şi-a început cariera în Europa în 2009, în rândurile Partidului Democrat – care l-a suspendat din rândurile sale – şi în grupul social-democrat european.

În acest amplu dosar de corupţie, anchetatorii belgieni au confiscat 1,5 milioane de euro în numerar de la domiciliile lui Pier Antonio Panzeri, un fost europarlamentar socialist devenit lider al unui ONG şi care este o figură centrală în acest scandal, şi al europarlamentarei socialiste elene Eva Kaili, precum şi dintr-o valiză transportată de tatăl ei.

Kaili se află în spatele gratiilor, la fel şi partenerul ei de viaţă, italianul Francesco Giorgi, asistent parlamentar, Pier Antonio Panzeri şi un alt italian, Niccolo Figa-Talamanca, reprezentantul unui ONG. Toţi sunt acuzaţi de „apartenenţă la o organizaţie criminală”, „spălare de bani” şi „corupţie”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS