3.4 C
Craiova
vineri, 3 februarie, 2023
Știri de ultima orăPoliticaOrban: Coaliţia de guvernare va deţine preşedinţia Camerei Deputaţilor şi a Senatului

Orban: Coaliţia de guvernare va deţine preşedinţia Camerei Deputaţilor şi a Senatului

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi că este normal ca noua coaliţie de guvernare să deţină ambele funcţii de conducere ale Parlamentului – preşedinţia Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Acesta a menţionat că nu există ‘riscul’ ca acestea să revină PSD.

„Cu siguranţă (şefia Camerei Deputaţilor şi Senatului va reveni coaliţiei de guvernare – n.r.). Nu există acest risc (să revină PSD – n.r.). Există majoritate parlamentară certă şi în Senat, şi în Camera Deputaţilor. Coaliţia va deţine ambele poziţii şi aşa e normal. Gândiţi-vă că preşedinţia Senatului şi preşedinţia Camerei Deputaţilor sunt extrem de importante în procedurile parlamentare, iar Guvernul va avea nevoie de adoptarea proiectelor de lege pe care le va trimite spre dezbatere Parlamentului”, a spus Orban la sediul PNL, întrebat dacă există şanse ca majoritatea PNL, USR PLUS şi UDMR să deţină şefia Camerei Deputaţilor şi a Senatului sau acestea vor reveni PSD, potrivit Agerpres.

Despre informaţiile potrivit cărora USR PLUS nu ar accepta ca PNL să propună şi premierul, şi preşedintele Camerei, Orban a precizat: „Nu comentez chestiuni pe surse. Chiar astăzi a fost o discuţie cu partenerii noştri ca să avem o comunicare: când avem decizii, să comunicăm oficial. Orice informaţie care va veni pe surse şi care nu pleacă de un comunicator care face parte din echipele de negociere în baza unei înţelegeri care este între parteneri vă rog să o trataţi cu foarte mare prudenţă”.

„Există doar acordul de a forma o majoritate parlamentară de centru dreapta care să formeze guvernul”

Ludovic Orban a mai spus că nu au fost discutate aceste aspecte cu partenerii de coaliţie.

„Nu am discutat aceste aspecte. Nu s-a discutat nimic, nici de portofolii, nici de împărţirea funcţiilor. Există doar acordul de a forma o majoritate parlamentară de centru dreapta care să formeze guvernul. Vom discuta sămbătă, începând cu ora 9 dimineaţa”, a adăugat Orban.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS