11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaItalia îşi reduce numărul de parlamentari

Italia îşi reduce numărul de parlamentari

Italienii au votat reducerea numărului de parlamentari de la 945 la 600, în cadrul unui referendum desfăşurat ieri, scrie hotnews, citând BBC News.

Peste 67% dintre cei care au venit la urne au votat în favoarea acestei modificări, potrivit estimărilor prezentate de televiziunea RAI.

Reducerea numărului de parlamentari se va aplica atât Camerei Deputaţilor (de la 634 la 400), cât și Senatului.

Referendumul a fost promovat intens de Mișcarea Cinci Stele, parte a coaliției de guvernare, pe motiv că o astfel de măsură ar duce la reducerea costurilor.

Propunerea a fost deja votată de parlament, însă era nevoie și de aprobarea ei în cadrul unui referendum de revizuire a constituției. Modificările ar urma să fie puse în practică înainte de alegerile din 2023.

Măsura a fost votată şi de români în 2009, dar nu a fost aplicată

În România, în 2009, a fost validat un referendum consultativ (nu de revizuire a constituției) care prevedea trecerea la parlamentul unicameral și reducerea numărului de parlamentari la cel mult 300.

El a fost promovat de președintele de atunci Traian Băsescu, care a dispus organizarea acestuia odată cu primul tur al alegerilor prezidențiale pe care le-a și câștigat, referendumul care viza o temă extrem de populară fiind mai mult un instrument electoral pentru candidatul Băsescu.

Deși validat, referendumul nu a produs niciodată efecte juridice. Pentru reducerea numărului de parlamentari este suficientă o lege de modificare a normelor în vigoare.

Doar pentru desființarea unei camere și trecerea la parlamentul unicameral este nevoie de revizuirea Constituției. În mod trandițional, România a optat pentru bicameralism.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS